Cei mai buni maratonişti români s-au născut la vest de Olt, zonă care parcă ar fi fost atinsă de o boală care nu produce malformaţii ci dă naştere unor campioni mondiali şi olimpici. Numai în bazinul Jiului, la începutul anilor 70, s-au născut şase maratoniste de top, două dintre ele ajungând pe podium la jocurile olimpice. Parcă atinsă de o molimă specială, Oltenia a fost regiunea care a dat României “crema” atleţilor de cursă lungă. Virusul “Maraton” şi-a făcut apariţia în anii 60, când Constantin Grecescu participa la JO Tokyo din 1964, şi a explodat la începutul noului mileniu, când Constantina Diţă (aur) şi Lidia Şimon (argint) făceau legea la Jocurile Olimpice.

Aproape exterminat, virusul dă semne de revenire odată cu trecerea lui Marius Ionescu de la cursele de fond la cele de maraton. “Nu ştiu ce-i cu Oltenia. Sunt atâtea maratoniste bune care s-au născut în Gorj sau în Dolj că zici că e ceva în apă”, povesteşte campioana olimpică de la Beijing, Constantina Diţă, născută în satul Turburea din Gorj (foto Campionatul Mondial Edmonton, 2001). “Se zice că oltenilor le curge sângele mai repede prin vene. Asta ar însemna să fim mai buni la probe scurte. Dar se pare că nu este aşa. Suntem mai tari la curse lungi”, a adăugat Marius Ionescu, ocupantul locului 26 la maratonul de la Londra. “Dacă ne-am întrece cu kenyenii, noi oltenii am ieşi cu capul sus”, glumeşte craioveanul.

“Sunt oltean 100%. Părinţii mei au ajuns în Cadrilater după război şi, de acolo, în Dobrogea, în satul Iulia unde eu m-am născut”, povesteşte deţinătorul recordurilor naţionale la 5.000 şi 10.000 de metri, Ilie Floroiu (60 ani), care a alergat primul său maraton, “acasă”, la Craiova (2:18:53).

Anuţa Cătună, ardeleanca “intrusă”

Printre cele mai bune maratoniste din România este şi ardeleanca Anuţa Cătună (1 oct 1968). Născută în judeţul Bistriţa-Năsăud, atleta a reuşit să fie singurul român care a căştigat maratonul New York (1996 – 2:28:18), una dintre cele mai presitigioase curse din lume, iar la Jocurile Olimpice din Atlanta (1996) a terminat pe poziţia 44. A mai câştigat maratonul de la Leipzig (1991 – 2:45:07), Germania, şi a luat o medalie de argint la Mondialele din Suedia 1995 (2:26:25).

Vicecampionul naţional 2012, din Gorj

România îşi desemnează campionul naţional la proba de 42,195 km la Maratonul Bucureşti, primul român din concurs devenind automat campion. Din topul 10 al tricolorilor de la MIB, cinci sunt reprezentanţi ai CS Pandurii Tg. Jiu (club care a câştigat titlul pe echipe). Locul 2 a fost ocupat de olteanul Ştefan Lupulescu (2:37:52), care a ajuns la un minut în spatele campionului de 21 de ani, Alexandru Corneschi (2:36:02).

Constantina Diţă [Gorj – 23 ian 1970] – aur JO Beijing (2008), bronz la Mondiale, locul I maratonul Chicago.
Lidia Şimon [Gorj – 4 sep 1973] – argint JO Sidney (2000), aur şi bronz la Mondiale, locul I maraton Shanghai, Osaka.
Luminiţa Talpoş [Dolj – 9 oct 1972] – locul 18 JO Beijing (2008), locul I maratonul Viena.
Nuţa Olaru [Dolj – 28 aug 1970] – locul 13 JO Atena (2004), locul I maratonul Denver, St. Louis, Las Vegas.
Cristina Pomacu [Dolj – 15 sep 1973] – locul I maratonul Belgrad.
Aurica Buia [Dolj – 16 feb 1970] – locul I maratonul Viena.
Marius Ionescu [Dolj – 18 dec 1984] – locul 26 JO Londra (2012), locul 13 la Mondiale.
Constantin Grecescu [Dolj – 7 ian 1929] – locul 37 JO Tokyo (1964).