Attila Daniel

Din Sf. Gheorghe, Attila Daniel, triatlonistul căruia îi place să alerge

După un argint la Europenele de cross-duatlon în 2018, triatlonistul Attila Daniel (23 de ani), un bun alergător, intră în primul an la seniori cu gândul la un top 5 în Elita europeană, atât la duatlon standard cât și la cross-duatlon. Pregătirea trece, normal, și prin curse de alergare, alături de atleți.

De trei ori în top 4 la Europenele de Tineret, duatlon sau cross-duatlon, Attila Daniel urmărește clasări în primii cinci la aceste probe și la seniori, categorie de vârstă în care a intrat din acest an. Și pentru a rămâne în top la duatlon și triatlon trebuie să ai timpi buni la toate probele, inclusiv la alergare. Ultima competiție de ”fugă” a fost 10k&Family Run, la care Attila a ajuns al 7-lea (33.05), după 6 atleți. ”Îmi place foarte mult să vin la competițiile de alergare, pentru că este o atmosferă foarte bună. Față de triatlon, unde atmosfera pentru mine este un pic mai agitată, pentru că acolo am obiective, la concursurile de alergare vin din plăcere și încerc să dau totul. Sunt foarte bune înaintea sezonului de triatlon/duatlon, pot să văd cam unde sunt, am un singur obiectiv la aceste concursuri: să fac un antrenament foarte bun alături de atleți și să scot PB”, ne-a spus sportivul legitimat la clubul sportiv Tri-Aluta. ”Știe toată lumea că un triatlonist nu aleargă ca un atlet, dar și noi suntem acolo, aproape de ei. Pentru mine este foarte important să alerg cât mai repede și să am o concurență mare la concursuri, pentru că numai așa pot să mă dezvolt, să fiu cât mai bun”, a adăugat sportivul din Covasna.

”Primul meu contact cu sportul a fost în 2003, la 8 ani, când s-a deschis bazinul de înot la Sfântu Gheorghe. Am început să înot, dar în paralel făceam și atletism, fiindcă mi-a plăcut mereu să alerg în aer liber. Fără părinți nu cred că ajungeam undeva și, din fericire, și acum sunt sponsorii mei principali. Foarte mulți copii din Sfântu Gheorghe sunt ghidați către sport de la grădiniță, mulți se duc la înot, atletism sau fotbal. Primii mei antrenori au fost György Flavius și Bagoly Zsuzsanna, ei m-au învățat să înot. Ca fiecare copil am avut și eu vise foarte mărețe, doream să ajung cât mai departe, să câștig și să fiu cel mai bun. Să ajung ca Michael Phelps sau Cseh László, ei au fost idolii mei. Ca toți sportivii, doream să ajung la Jocurile Olimpice să-mi reprezint țara. Dar n-a fost să fie din înot, m-am reprofilat și acum fac triatlon/duatlon și reprezint țara la concursuri mondiale și europene”, povestește sportivul a cărei primă competiție a fost una de înot.

Cele mai multe antrenamente, de alergare

Triatloniștii trebuie să antreneze 3 sporturi, ajungând și la 14 antrenamente pe săptămână. ”Săptămânal fac 12-14 antrenamente, cam 20 de ore în total. Mă duc de 4 ori la bazinul de înot unde fac în medie 3.000 m. Ciclism fac de 3-4 ori în jur de 150-200 km în total, iar la alergare ies de 5-6 ori, undeva la 50-100 de km. Într-o săptămână ies în jur de 300-400 de km, depinde de perioada pregătirii.  De exemplu, în luna martie am adunat 38.8 km de înot, 876 km cu bicicleta și 232 de km în alergare. În decembrie, ianuarie și februarie când fac volum iese un pic mai mult”, ne-a explicat Attila (PB 3 km: 8’55”; PB 5 km: 15’50”; PB 10 km: 32’39”). ”Cred că suprafața potrivită pentru mine este șoseaua, acolo mă simt cel mai confortabil, acolo am câștigat de cele mai multe ori. Dar și trail-running-ul merge destul de bine fiindcă alerg foarte mult în pădure. Îmi plac foarte mult alergările lungi în natură, pentru că simt că sunt liber, aud sunetele naturii și asta mă relaxează foarte mult. Parcă 2 ore de alergare trec în 30 de minute și nici nu simt oboseala. Cel mai mult îmi place să alerg lângă Sfântu Gheorghe, zona Șugaș Băi, pentru că acolo mă simt cel mai bine, este zona cea mai frumoasă”, adaugă triatlonistul care nu a avut nicio accidentare până acum.Îi place de Nibali și de Halep

Nu s-a accidentat dar, ca orice triatlonist care se respectă a căzut de pe bicicletă 🙂 . ”Am căzut de mai multe ori, ultima dată anul trecut la Buftea, într-o curbă am alunecat, a fost destul de rău. Durerea de bazin am simțit-o doar la final, după ce am terminat pe locul 3. Ce e bine, e că durerea a trecut dar locul 3 mi-a rămas! 🙂 ”, ne-a spus sportivul care îl apreciază foarte mult pe Vicenzo Nibali: ”Este idolul meu la cilism, chiar sunt fanul lui. Este un om deosebit, a câștigat de mai multe ori Il Giro, dar și asa este un sportiv modest, cu voință de a câștiga tot timpul. Din România, o apreciez foarte mult pe Simona Halep”.

E dificil să treci de la un singur sport la triatlon

Mulți triatloniști sunt la bază alergători, cicliști sau înotători, rar cei care au făcut două dintre cele trei sporturi (sau pe toate), alergare, înot și ciclism. ”Din punctul meu de vedere, este foarte greu să treci de la un sport la altul unde trebuie să faci trei sporturi total diferite. Înotătorii care vin la triatlon să-și încerce norocul, niciodată nu vor fi și alergători foarte buni din cauza musculaturii dezvoltate la înot. Dacă vii din atletism, am observat că atletii nu prea știu să înoate sau să meargă cu bicicleta. Triatlonul este total diferit față de un singur sport, iar dacă vrei să faci performanță trebuie să-l practici din copilărie”, ne zice sportivul, care consideră că cea mai potrivită distanță pentru el la triatlon este cea olimpică. În triatlon și duatlon sunt și perioade de tranziție între alergare, înot și ciclism. Care trecere se face mai greu? Ne explică Attila. ”De la înot la ciclism este cel mai greu, pentru că față de înot unde ești în apă în poziție orizontală, pe bicicletă ești în plan vertical. În plus, la înot folosești foarte mult musculatura brațelor și a pieptului, iar la ciclism pe cea a picioarelor. Din această cauză musculatura piciorului nu este aproape deloc încălzită înainte de ciclism și în primii kilometri cu bicicleta simți mai grele picoarele”, a conchis Attila, care a ținut să mulțumească sponsorilor care îl susțin în activitatea sa, Zone 3, Bellotto, Isostar România, Combridge SRL, Prodent SRL, Primăria Muncipiul Sfântu Gheorghe.

Rezultate 2018

  • Uniqa Bucharest 10k – locul 2
  • Pegas Duathlon Buftea – locul 3
  • NoStress Cross Duathlon Mogosoaia – locul 2
  • Bucharest Half Marathon – 10km race – locul 2
  • Xterra Sf.Ana Triathlon – locul 1
  • Háromszék Triathlon – locul 1
  • Triathlon Tarnita – locul 1
  • Triathlon Challenge Mamaia – Olympic – locul 1
  • Campionatul National de Duathlon – locul 1 u23 – loc 3 open
  • Tusnád Marathon – locul 3
  • Bucharest Marathon – 10 km race – locul 3
  • Campionatul European de Cross Duathlon (IBIZA) – locul 3

Refacere? După concurs sau după antrenamentele de bucăți, în funcție de cât de solicitant a fost, de obicei mă duc să fac o saună, masaj , refacere cu apă caldă și rece sau cu gheață. După concurs refacerea durează cam 2-3 zile, dar este o una activă. După finalul sezonului care este undeva la sfârșitul lui septembrie, fac o lună de pauză, mai exact stau cu familia, cu prietenii, mai ieșim la ciclism, la alergare. Anul trecut, în timpul pauzei m-am dus la un turneu de tenis. Pauza asta îmi asigură mai ales o refacere mentală.

Echipament? Pentru alergare eu folosesc numai produsele de la Nike, mă simt cel mai bine în pantofii producătorului american. Din păcate nu am sponsor pentru echipamentele de alergare, totul a fost cumpărat de către mine. La înot, sunt sponsorizat de ZONE 3, folosesc numai produsele lor. Zone 3 este un producător englez de echipamente de înot de nivel mondial. Din păcate nici la ciclism n-am găsit un sponsor și așa că am cumpărat eu și bicicletele și echipamentul. Bicicleta de șosea este un Giant Tcr Advanced iar mtb-ul, un Scott Scale 930.

Primul concurs? Nu prea îmi amintesc care a fost primul, dar 100% a fost unul de înot. Primul unde am reușit să câștig o cupă, care înseamnă și acum enorm de mult pentru mine a fost la Brașov, la maratonul de înot, unde cu echipa mea am terminat în primii 5. Este o amintire foarte frumoasă pentru mine, practic de acolo a început totul. Concursul meu preferat a fost Europenele de anul trecut organizate în Ibiza, pentru că acolo am obținut medalie de bronz (duatlon) la tineret și pentru că alergarea a mers foarte bine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinesc ca să iasă un concurs perfect sunt să am grijă la nutriție și la odihnă înainte de concurs si să am liniște, prefer să fiu singur și să nu vorbesc cu nimeni.

foto: Attila Daniel, Federația Română de Triatlon, Bucharest Half Marathon