Lizzy Hawker, super-femeia, rapidă și pe munte, și pe asfalt / Poveștile UTMB

A câștigat Ultra Trail du Mont Blanc de 5 ori, Spartathlonul o dată, a fost campioană mondială la 100 de kilometri, a deținut recordul mondial pe 24 de ore și are o medalie de bronz la Mondialele de Ultra-Trail. Elizabeth Hawker, super-femeia care a îmblânzit distanțele lungi.

”Să participi la curse de anduranță, să te pregătești pentru asta, este mai mult un mod de viață decât un sport. Când eram mică preferam mai mult să merg pe jos decât să iau autobuzul, iar înainte să ajung să alerg la UTMB eram foarte mult timp afară, pe picioare, mergând pe munte, cățărându-mă, fugind. Pentru o astfel de cursă, asta este un mod bun de pregătire”, povestea Hawker, sportiva britanică participând la cel mai cunoscut ultramaraton montan din lume pentru prima dată în 2005, împrumutând un rucsac de la un prieten și cumpărând chiar înainte de cursă, pentru prima dată, niște pantofi ieftini de trail. Concursul de la poalele Alpilor i-a venit ca o mănușă atletei crescute într-o suburbie a Londrei, din 6 participări, sosind pe primul loc de 5 ori, după ediția din 2005, urmând cele din 2008, 2010, 2011 și 2012. Dar alergare montană nu a fost de ajuns pentru Lizzy, în timp ce participa la competițiile de trail, explora zone din Himalaya, lucra ca specialist în oceanografie polară (și-a luat doctoratul în 2005) și participa și la curse de asfalt. Suprafață pe care s-a descurcat la fel de bine, chiar formidabil. Printre altele, a devenit campioană mondială la 100 km în 2006 (7h.29.48) și a luat medalia de bronz în 2010, a stabilit record mondial la 24H, a alergat, în 2011, 247,047 de kilometri, și a câștigat Spartathlonul în 2012, finalizând cunoscuta cursă de 245 de kilometri din Grecia în 27h.02.17. Pasiunea pentru munte s-a materializat și în organizarea unui eveniment, Ultra Tour Monte Rosa, o competiție desfășurată tot în Alpi, ca și UTMB-ul, dar pe cărări care înconjoară Monte Rosa (4.634 m).

Foto: Elizabeth Hawker, UTMB