Andreea Grecu a fost la Beijing în 2015, a făcut parte din ștafeta de 4×400 de metri, la Campionatul Mondial de Atletism. A revenit în capitala Chinei după 7 ani, de data asta fiind componentă a lotului României deplasat la Jocurile Olimpice de iarnă. La monobob, a terminat pe locul 12, cea mai bună clasare „tricoloră” la individual.
Cel mai bun loc românesc de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, la individual, poziția a 12-a, a fost ocupat de Andreea Grecu (28 de ani), la monobob. A sperat la mai mult, dar gheața chineză nu a ținut cu ea. Sportiva „tricoloră” intenționează să se retragă din sport dar nu înainte de a avea o nouă discuție cu clubul Steaua, acolo unde este legitimată.
„La monobob am avut starturi bune și mi-am dorit să termin în primii 6, dar a fost destul de greu. La bobul de 2 (n.r. – a făcut echipă cu Katharina Wick), antrenamentele au fost bune, dar startul nu m-a ajutat și am ajuns doar pe 18. Cred că am fost și obosită de la cursa la care am participat singură”, ne-a explicat Andreea Grecu în timp ce aștepta în Beijing aeronava pentru România. „Acum, vreau doar să iau o pauză și să nu mai fac nimic”, a comentat ulterior bucureșteanca. Sportiva a făcut pe contul personal de Facebook și o radiografie a sportului românesc, tăind în carne vie: „Nu există o strategie sănătoasă. Țările puternice au cu totul altă viziune asupra sportivilor și asupra sportului de performanță și asta se vede și se simte atunci când concurezi cu ele. Trebuie să o spun, pentru că altfel m-aș simți vinovată: nu încurajez încă pe cei mici să facă sport de performanță pentru România până nu se rezolvă problemele și până nu luăm exemplu de la națiunile puternice”.
De la tartan, la bob
Andreea Grecu nu a făcut bob de când se știe. A fost atletă. A făcut lungime și a alergat sprint, de la 60 de metri, în sală, la 100 de metri și 400 de metri, în aer liber. „M-a dus mama la Palatul Copiilor în București la atletism, și ea făcuse când era mică sportul ăsta. Cred că era anul 2002. Și nu numai pe mine, ci și pe fratele meu geamăn, pe Ionuț (n.n. – Ionuț este un specialist al săriturii în lungime). La început, ca toți copiii, faci mai toate probele. De la juniori, treci la ce vrei sau la ce te obligă antrenorul. Am ajuns astfel să fac săritura în lungime și 60 de metri. Am încercat apoi și 400 de metri. Mi-a plăcut proba asta mai lungă, dar pentru că nu făceam deloc antrenamente pentru așa ceva, ceva specific, la finalul curselor mă simțeam foarte rău, foarte epuizată. Poate ar fi fost altceva dacă mă și antrenam pentru distanța asta. La sprint și lungime nu ți se face rău dacă nu te antrenezi cum trebuie, doar alergi mai încet sau sari mai puțin (râde)”, ne-a povestit Andreea.
Un părinte ba, altul da
Trecerea spre bob a făcut-o în 2011, când i s-a propus această aventură, continuând însă să participe și la cursele de sprint, acolo unde putea termina pe podium. „Am mers înainte și cu atletismul, pregătită de antrenorul de la bob, și am luat parte la curse pe pistă, la nivel național, până în 2020. Era imposibil să fac, să încerc, la alt nivel. La bob trebuie să ai cam 10 kilograme în plus față de cât e ok la atletism, deci e mai greu cu fuga. Dar, la Naționale, puteam să sper la o medalie”, explică Grecu, adăugând: „Mama nu a fost de acord că m-am dus la bob, tata a zis da”.
La Beijing, și la Campionatul Mondial de Atletism
Cu 11:62, PB pe 100 metri, sau 53:96, pe 400 metri, Andreea Grecu a urcat de multe ori pe podiumul Campionatelor Naționale de atletism. A fost cooptată și în lotul României la competițiile internaționale, alergând fie alături de ștafeta de 4×100 m, fie alături de cea de 4×400 m, probă unde, în 2015, la Campionatul Mondial de la Beijing, făcea echipă cu Bianca Răzor, Anamaria Ioniță și Sanda Belgyan (3.28:60).
Și în SUA, atleții fac bob
„La atletism, tot timpul sportivii sunt întrebați de cei de la bob dacă vor să treacă la acest sport. Mie mi s-a spus chiar când erau calificările pentru Jocurile Olimpice de tineret de iarnă, și astfel am acceptat să mă duc. Așa am început, prin 2011”, ne-a spus Andreea Grecu. Și în SUA se dau probe pentru a ajunge în lotul de bob, la ele participând și atleți de talie mondială, cum a fost cazul fostului campion mondial la 100 m, Tyson Gay, care nu a reușit însă să prindă lotul, sau cazul lui Ryan Bailey, fost deținător al medaliei olimpice de argint la 4×100 m.
Îi era frică de bob
Să stai într-o „cochilie” care alunecă cu viteze ce pot depăși 100 km/h poate fi considerat de mulți un sport periculos. „M-am uitat înainte pe net și am văzut răsturnări și m-am cam speriat. Inițial, din cauza asta, nu am vrut să mă mai duc, dar apoi m-am răzgândit. Ideea e că dacă începi sportul la bob, ca pilot sigur o să te răstorni la început pentru că nu știi, dar mai, apoi cu experiența, o să fie din ce în ce mai puține episoade din astea. Făceam cu frică la început, dar asta e normal. Acum nu mai am nicio teamă”, ne-a explicat sportiva din București, care ne-a explicat, pe scurt, și diferența dintre bob și atletism: „La atletism sunt milioane de sportivi în lume, pe când la bob sunt foarte, foarte, puțini. E și greu să fie mulți practicanți ținând cont că un bob de 2 persoane costă 60.000 de euro. E greu pentru multe țări să susțină acest sport și astfel că doar cei mai buni sportivi, cei mai puternici, primesc ajutor. La atletism, îți iei ghiozdanul și cuiele și te duci la pistă și gata”.
Andreea Grecu, PB
• 60 m – 8:02
• 100m – 11:62 (2015)
• 200m – 23:75 (2015)
• 400m – 53:96 (2015)
• 4x400m – 3.28:60 (2015)
foto: Marian Burlacu, Goran Strand & Arhivă personală