Ștefan Gavril a reușit să facă PB pe distanța de 5 km, la Monaco, într-o cursă foarte puternică, unde au fost spulberate atât recordul lumii cât și cel al Europei.

Ștefan Gavril continuă să-și îmbunătățească timpii, de data asta reușind un nou record personal pe 5 km, într-o cursă la Monaco, acolo unde a terminat în 14.07. ”Speram să alerg 13.59. Dar s-a plecat tare din primul kilometru și am rămas doar cu cei doi băieți din fața mea până cu vreo 600 de metri înainte de final. Traseul nu e super-plat, dacă e să-l comparăm de exemplu cu cel de la Valencia, are și 2 curbe urâte. Dacă făceam 14.01 mă plângeam foarte tare de traseu, așa, la 14.07, nu e relevant”, ne-a spus râzând brașoveanul rezident în Italia. ”Vremea a fost frumoasă, fără vânt, traseu cu porțiuni pe care le știi din Formula 1, atmosferă super”, a conchis atletul tricolor.

Campionul mondial la 10.000 de metri și campionul mondial de cros (2019), ugandezul Joshua Cheptegei, a zdrobit recordul lumii la 5 kilometri în cursa desfășurată la Monte Carlo, parțial pe traseul Marelui Premiu de Formula 1 de la Monaco. Cheptegei a tăiat 27 de secunde din vechiul record, performanța de la final fiind de 12 minute și 51 de secunde. ”Am venit cu ideea asta în minte, să alerg sub 13 minute, m-am simțit bine și am reușit să fac o cursă bună”, a spus africanul la finalul cursei. Tot la Monaco a fost realizat și un nou record European al distanței, francezul Jimmy Gressier, sosit pe locul doi, înregistrând 13 minute și 18 secunde (și record al Franței). Cursa a mai adus un record, cel al Marii Britanii, pe locul trei sosind Nick Goolab, după 13 minute și 27 de secunde.