Nivelul atletismului ”tricolor”, păstorit în ultimii ani de o Federație haotică și lipsită de viziune, este mai aproape de valoarea fierului ruginit decât a metalelor prețioase pentru care se concurează în acest sport.
Dacă performanțele avute în ultimii ani de sportivii români, care, în cele mai multe probe, sunt departe de ce se înregistrează la nivel mondial și european, nu au dat de gândit până acum, retrogradarea României în divizia a treia valorică a Campionatului European pe echipe, care se numește Campionatul European pe echipe Liga a II-a, ar trebui să reprezinte un moment zero pentru oficialii FRA dar și pentru conducătorii cluburilor care aleg și promovează în funcții cheie persoane apatice și ”prăfuite”, interesate de perpetuarea acelorași metehne vechi și mai puțin de dezvoltarea acestui sport.
Campionatul European pe echipe este o competiție, așa cum îi spune și numele, în care lotul și rezultatul acestuia contează în primul rând și mai puțin performanțele individuale, România terminând competiția pe locul 11 (207 puncte), pe penultimul loc (rezultate pe fiecare probă, aici – ), poziție retrogradabilă.
”România a retrogradat pentru prima dată în istoria sa în liga secundă, unde va evolua la ediţia din 2023”, a notat forul continental de profil. În spatele României s-a clasat Estonia (157 puncte). Irlanda nu s-a prezentat, însă va retrograda şi ea, alături de cele două în liga secundă, în timp ce nou-promovate în Liga 1 sunt Ungaria, Danemarca şi Slovenia. În Superligă au promovat, în urma competiţiei de pe Cluj Arena, Cehia (320.5 puncte) şi Belarus (315 puncte).