Ultima cursă de 10.000 m de la Campionatele Naţionale de Atletism. Cot la cot cu Constantina Diţă, acum la 43 de ani, campioană olimpică la maraton, o fată micuţă, ca o gimnastă, încerca să-şi facă loc printre celelalte atlete chiar dacă era la prima ei competiţie pe această distanţă. A reuşit! Nimeni nu a mai prins-o până la final.

“Când am intrat în ultimii 3 kilometri i-am făcut semn antrenorului că o să ies. Apoi am făcut o rupere de vreo 300 de metri, am rămas singură şi am câştigat”, povesteşte Mădălina Florea (20 de ani), care a oprit ceasul la 34.49.03. A fost primul titlu naţional la seniori şi totodată începutul unui vis frumos pentru alergătoarea din Sighişoara. Vrea şi o finală la aceeaşi proba la Olimpiada de la Rio, din 2016. Cum a început povestea gimnastei de 1.66 m înălţime şi 44 de kilograme? Pardon, povestea atletei de 1.66 m înălţime şi 44 de kilograme. Într-o sala de gimnastică ritmică! Timp de trei ani şi-a dezvoltat mobilitatea şi a învăţat să mânuiască panglica, coarda, mingea sau perechea de măciuci. Nu a excelat, din fericire pentru atletism, şi a fost nevoită să se reorienteze: handbal sau atletism!

“Puteam să merg atunci şi la jocul de echipa pentru că eram mai grăsuţă. Dar am ales alergarea. Mi-a plăcut şi am rămas la acest sport, cu domnul profesor Ion Avram”

A fost susţinută puternic de părinţi, chiar şi în perioadele când nu mai dorea să continue. “Mama a făcut puţin handbal, tata ceva fotbal, dar niciunul dintre ei la nivel profesionist. Ai mei m-au susţinut foarte mult, m-au îndemnat să fac sport şi să mă ţin de el. A fost o iarnă, mai la început, când am vrut să mă las. Răceam mereu, dar ai mei mi-au spus să merg mai departe pentru că atletismul mă va ajuta şi cu sănătatea şi cu imunitatea”, povesteşte Florea, care mai are o sora, Andreea (14 ani): “Face handbal şi chiar e bună la vârsta ei”. Ce a mai rămas din gimnastică? “Mobilitatea e încă foarte bună. Eu pierd foarte puţin timp la stretching”, explică atletă.

Mădălina Florea, la campionatul național

Mădălina Florea, la campionatul național // fotografii: Marian Burlacu

La 10.000 m, picioare pline de băşici

Cursa de 10.000 m, finala Campionatului Naţional. Povesteşte Mădălina: “Nu am făcut antrenament intens pentru 10.000 m. Am făcut calcule cu domnul profesor despre tempo-ul pe care să alerg. În fine, am avut emoţii toată seara de dinainte. Era prima mea cursă pe această distanţă. Nu ştiam prea bine ce şi cum, mi s-a părut destul de simplu pentru că ritmul era mai uşor faţă de ce eram obişnuită la 5.000 m. Am rămas cu plutonul iar în ultimii 3 km i-am făcut semn domnului profesor că o să ies. Am făcut o rupere de vreo 300 de metri, am rămas singură şi am câştigat. La final mi-am dat seama că trebuia să folosesc un adidas, ceva, şi nu pantofii cu cuie. Am avut ambele picioare pline de băşici. Mi-a spus Constantina Diţă că trebuie să mă obişnuiesc cu aşa ceva dacă am de gând să alerg distanţe mari: «Astea sunt primele nu ultimele»”.

Mădălina Florea, la Corcova

Mădălina Florea, la Corcova

La 5.000 m, picioare pline de sânge

A doua zi după cursa de 10.000 m, a urmat finala la 5.000 m. O alergare mai scurtă, dar plină de peripeţii, la finalul căreia ardeleancă a terminat pe poziţia a treia: “După kilometrul trei mi s-a luat pielea cu totul şi vedeam cum curge sângele pe picior. Nu mai puteam să calc, la finish am şi căzut pe jos, dar nu m-a băgat nimeni în seama. M-am rezolvat singură!”.

Mădălina Florea, în vacanță

Mădălina Florea, în vacanță

Mădălina Monica Florea este legitimată la două cluburi, Sighişoara şi Arad. E plină de viaţă şi nu se supără pe nimeni. “Je m’appele copil tembel”, îi place să spună râzând. “Sunt o fire veselă”, ne povesteşte Florea care îşi aduce aminte cum era să primească o corecţie fizică din cauza unor biscuiţi şi a unor napolitane: “Am fost odată la Piatra Arsă în cantonament şi era la masă şi papanaşi şi caşcaval şi pâine. Am vrut să mănânc de toate dar domnul profesor mi-a dat peste degete. Mi-a spus că trebuie să aleg! Am cerut să mi se dea câte puţin din toate. (râde) Am fost prinsă şi cu biscuţi şi cu napolitane sub pernă şi era să mi-o iau. Cu timpul însă realizezi că trebuie să renunţi la multe dacă vrei să faci sport”.

DESPRE

Planuri: “În Brazilia, la Jocurile Olimpice, vreau să alerg în cursa de 10.000. Iar la următoarea vreau să particip la maraton”.

De ce aleargă: “De plăcere! Niciodată nu am vrut să mă las cu adevărat de atletism. Apoi am văzut că se poate câştiga ceva bani din sportul ăsta, nu mulţi, poţi să te susţii singură, eşti mai sănătos, poţi vedea locuri din toată lumea, poţi cunoaşte oameni deosebiţi. Îmi place foarte mult!”.

Cross-training: “Fotbal. Toţi la grămadă, suntem vreo 15. Ne spune antrenorul că fotbalul ne învaţă să cădem într-o parte, ne întăreşte gleznele, şi, în plus, mai înveţi să mai dai cu cotul să-ţi faci loc pe pistă, în cursă” (râde). Mădălina a primit şi o poreclă la o cursă de junioare, competiţie ce s-a desfăşurat în străinătate, Cotişor. Pentru că era în strânsoare, prinsă între mai multe atlete, antrenorul de pe margine îi spunea să dea din coate: “Aşa Cotişor, aşa!”.

Banda de alergare: “Alergatul pe bandă mi se pare mai greu decât cel de afară. Pentru că ai un tempo pe care trebuie să-l ţii. Nu ai posibilitatea să încetineşti puţin şi apoi să revii ca să recuperezi”.

Accidentări: “Ceva prea urât nu am avut. Dacă mi se spune să stau liniştită trei săptămâni, dar eu mă simt bine după o săptămâna, ies să alerg, nu stau să treacă perioada recomandată de doctor. Am avut mâna în ghips de la un concurs, am căzut pe jos, dar am alergat şi aşa”.

Curse frumoase: “Mi-a plăcut foarte mult Corcova Trail Race. Organizarea, lumea, alergătorii, atmosfera de după cursă”.

Antrenamente urâte: “Nu-mi prea plac bucăţile scurte. De 300, 500 sau 800 de metri. Tot ce trece de 1.000 m îmi place”.

PB Mădălina Florea
1.500 m – 4.19:59
3.000 m – 9.38:64
5.000 m – 16.08:07
10.000 m – 34.49:03