Marius Ionescu a alergat 2.13.00 (timpul net a fost de 2.12.58) la maratonul de la Dusseldorf, Germania, acolo unde a terminat pe locul 2. Piciu este singurul român care a coborât de 3 ori sub 2 ore și 14 minute și a devenit, după acest PB, atletul care deține a doua performanță românescă din toate timpurile.

Încet, Marius Ionescu se apropie de borna stabilită de Cătălin Andreica în 1978, bornă care părea inexpugnabilă. A alergat 2.13.33 în 2013, 2.13.19 în 2015, iar acum, 2.13.00. ”Sunt mulțumit pentru că am reușit două ”semi-uri” aproape la același ritm, primul la 66.26 iar al doilea cu 6 secunde mai slab. Am senzația că se poate mult mai bine, că se poate mai tare!”, ne-a spus Piciu. ”A fost intens. Am uitat să-i spun la kilometrul 39 că este pe locul doi. Să vezi în cursă în fața lui 9 kenyeni și la final cum termină pe doi, super-sentiment”, a adăugat prietena lui Marius, Alexandra, care l-a însoțit în Germania. Cum a decurs cursa de 42,195 km de la Dusseldorf? Să-l lăsam pe Marius să ne povestească! (foto: Alexandra Buzoiu & Markus Herkert)

Kilometrul 15: Până la această bornă totul a fost bine, s-a mers pe ritm mai tare decât 2.12.30, dar apoi s-a încetinit.

Semi I: Trebuia să trecem la jumătatea cursei în 65:30, așa se vorbise la ședința tehnică. Eram aici împreună cu 2 paceri, kenyanul care a câștigat maratonul de la București anul trecut, un mexican și un spaniol. Dar, am trecut în 66.26, deci cu aproape un minut mai slab. Un pacemaker s-a oprit, altul a dus până la kilometrul 30 cu cei care au rupt-o la fugă în momentul când au văzut că suntem în întârziere. Am rămas doar cu mexicanul.

Kilometrul 30: Am reușit să-i prind pe cei care plecasere din grup la kilometrul 21. Am trecut pe lângă ei și m-am îndepărtat.

Kilometrul 34: M-am trezit lângă mine cu un brazilian, care era pacemaker pentru grupul 3, așa mi-am dat seama că sunt unii în spatele meu. Nici nu realizasem, eram concentrat, sigur pe mine!

Kilometru 35: Brazilianul a renunțat pentru că până aici trebuia să ducă cursa. M-a ajutat ceva pentru că m-a trezit puțin! 🙂 Atunci i-am văzut în față pe kenyenii care atunci erau pe 2 și 3 (asta mi-am dat seama la final) și i-am luat ca reper, ei trebuiau ajunși.

Kilometru 38: Deja îi depășisem pe cei doi kenyeni din față. În zona asta făceam calcule să văd cam unde pot termina, credeam că voi ajunge la final undeva pe la 2 ore și 14 minute, credeam că pierdusem deja posibilitatea de a face PB. Mi-am dat seama totuși că sunt pe la 2 ore și 13 minute deci speranța a revenit iar și am tras tare.

Kilometrul 39: Nu mai vedeam pe nimeni. M-am ținut după o bicicletă a organizatorilor, normal, nu era lângă mine, era la 10-15 metri în față, dar a fost un alt reper pe care mi l-am luat. Într-un final, a dispărut, biciclistul renunțând. Am rămas iar singur!

Ultima sută de metri: Cum se vede și în poze, trăgeam cât puteam și în același timp mă uitam la ceas, în sus, la linia de finiș, să scot sub 2 ore și 13 minute. 🙂

marius-finalFinal: Am aflat că sunt pe locul doi doar când am trecut linia de finiș. Habar nu am avut pe ce poziție am fost de-a lungul cursei. 🙂 Știam de ceva vreme că nu mai pot face recordul pentru că în ultima linie dreaptă trecusem pe ceas de acel timp, vedeam finișul dar mai era ceva până la el.