Felul cum te miști, cum execuți alergarea, cum o ajuți folosind mai toate părțile corpului, are un impact asupra modului de deplasare. Dacă mușchii sunt folosiți în mod eficient atunci se produce mai multă energie și, în plus, se folosește mai puțin din ea pentru fugă, alergare care se poate desfășura astfel pe distanțe mai mari și la viteze mai mari.

Alergarea presupune și o însușire a tehnicii de alergare, mai exact o însușire a totalității fazelor și acțiunilor motrice. O perfecționare a tehnicii, care se face prin muncă, o muncă precisă și aprofundată, duce la progres. Perfecționarea ar fi de preferat să înceapă încă de la vârsta copilăriei, pe parcursul anilor ea scăzând ca pondere în pregătire. Aceasta are caracter individualizat, fiecare individ fiind diferit, fiecare persoană are anumite particularități somatice și motrice.

În plus, trebuie dezvoltate calitățile condiționale – viteză, forță, putere, rezistență, și cele coordinative – îndemânare, orientare în spațiu, fiind nevoie și de educarea atenției, perseverenței, inițiativei.

Omul se mișcă cu ajutorul mușchilor, mișcarea fiind și un rezultat combinat al îndrumării corecte de către creier a mecanismului format din tendoane, ligamente, articulații, oase, vase de sânge etc. Mușchii sunt cei care acționează asupra oaselor și o fac în mai multe feluri, explică profesoara Cătălina Ababei. Pot avea o acțiune de menținere, în momentul când mușchii, care nu-și modifică lungimea, prin contracțiile lor, echilibrează momentul forței de rezistență, menținând imobilă o parte a corpului; o acțiune de învingere (mușchiul se scurtează), atunci când contracția mușchiului dezvoltă o forță de tracțiune mai mare decât forța de rezistență, generând o mișcare în sensul tracțiunii (de exemplu în faza de impulsie în alergare); sau o acțiune de cedare (mușchii se întind) care se produce în cazul în care momentul forței de tracțiune al mușchilor este mai mic decât momentul forței de rezistență.

Asupra tuturor corpurilor acționează forța de greutate, centrul de greutate fiind un element important care influențează mișcarea. La corpul omenesc, în poziția stând obișnuit, centrul de greutate se găsește la nivelul dintre prima și a cincea vertebră sacrală, la circa 4-5 cm deasupra axei transversale a articulațiilor coxo-femurale. Este un punct care variază în funcție de vârstă, sex, conformație corporală, poziția membrelor etc. Ele se deplasează în raport cu mișcările pe care corpul le face, de exemplu când ridicăm brațele sau picioarele, se deplasează în sus.

Alergarea constă într-o succesiune ciclică de pași rezultați din acțiunea alternativă a membrelor inferioare în contact periodic cu solul. O să ne oprim asupra pasului alergător dublu, care cuprinde 2 perioade ce alternează neîntrerupt, așa cum arată autorii Lucaciu Gheorghe, Marinău Marius și Ștef Mireal în cursul ”Bazele generale ale Atletismului”: perioada de sprijin (faza de amortizare, momentul verticalei, faza de impulsie) și perioada de pendulare (faza pasului posterior, momentul verticalei și faza pasului anterior).

Perioda de sprijin conține în structura sa sursa motoare a acțiunii de deplasare. Faza de amortizare are caracter negativ, de frânare a vitezei de înaintare, și durează din momentul aterizării până în momentul verticalei. Momentul verticalei are caracter neutru, în această fază piciorul de sprijin atingând cea mai mare flexie la genunchi. Faza de impulsie are caracter pozitiv, motor, și începe din momentul depășirii verticalei, terminându-se când vârful labei piciorului se desprinde de sol.

Perioada de pendulare închide ciclul pasului dublu. Faza pasului posterior se caracterizează prin tragerea coapsei înainte din articulația șoldului odată cu flexia gambei pe coapsă (din articulația genunchiului). Momentul verticalei este faza când se produce o maximă flexie a gambei pe coapsă (mai ales în probele de viteză), până la limita mobilității articulare și frânarea rotației datorită contactului dintre masele musculare ale gambei și coapsei. Faza pasului anterior închide perioada de pendulare.

Pentru un pas de alergare corect contează și felul cum arată forma de alergare care este influențată de cum miști sau nu capul, umerii, brațele, mâinile, torsul, șoldurile, genunchii și picioarele. Capul nu trebuie dus în fața corpului, iar privirea nu ar trebui lăsată spre picioare ci ținută direct în față, fără mișcarea bărbiei nici în sus, nici în jos. Umerii trebuie să fie relaxați, trași către spate, nu trebuie să se ajungă să se alerge cocoșat pentru că va fi afectată viteza și rezistența. Brațele ar trebui poziționate în unghi de 90°, cu palmele mișcându-se de la bărbie către șold, coatele apropiate de corp. Mâinile trebuie să rămână relaxate, cu degetul mare orientat către în sus, pumnii puțin strânși. Trunchiul trebuie ținut drept, încordat, dar nu blocat pentru a se putea răsuci spre piciorul pe care se pășește. Șoldurile pot ajuta la o aplecare ușoară pe direcția mișcării care duce la folosirea la maximum a fesierilor și la obținerea unui maxim de energie. Genunchii trebuie aliniați cu mijlocul labei piciorului, iar picoarele trebuie să calce pe suprafața de rulare mai mult pe partea din față și mai puțin pe cea din spate.