Minna Kauppi
Minna Kauppi

Cele mai sexy sunt și cele mai deștepte / GALERIE FOTO

Cele mai frumoase orientariste din lume sunt și cele mai valoroase. Și dacă ne gândim că orientarea sportivă este asemănată cu șahul sunt, deci, și cele mai deștepte. Trei calități pe care cu greu le găsești pe toate, împreună, în același ”ambalaj”.

Podiumul celor mai sexy sportive se apropie și de preferințele prahoveanului Ionuț Zincă, cel mai bun orientarist român. ”Ce să-ți spun de ele? Sunt bune! Despre perfomanțe vorbesc acum, să nu fiu înțeles greșit. Că mă aude soția!”, ne-a spus râzând Zincă, spotivul care este și un alergător de top, cu două medalii de bronz la Europenele și Mondialele de alergare montană și de două ori pe locul doi mondial în topul celor mai buni alergători de skyrunning.

Minna Kauppi (32 de ani) este printre cele mai bune orientariste din lume. Finlandeza a strâns peste 16 medalii la campionatele mondiale (9 de aur) și 10 medalii la Campionatele Europene (2 de aur) de orientare în alergare și, între timp, a terminat și un master în filozofie.

Judith Whyder (26 de ani) practică atât orientare în alergare, cât și pe schiuri. Elvețianca este fizioterapeut și a câștigat 7 medalii la Mondiale, 4 de aur, și 3 medalii de aur la Europene.

Tove Alexandersson (22 de ani) este tânăra topului și chiar dacă nu a luat încă o medalie de aur la seniori, la Campionatele Mondiale de juniori a făcut spectacol: opt medalii, din care cinci de aur.

Fotografii: arhivă personală