Echipa formată din Viorica Susanu, Geta Andrunache, Doina Ignat şi Camelia Mihalcea va lua startul pe 6 octombrie, de la ora 8:50, la proba de ştafetă, 4 X 10.55 km. O echipă care ar putea umple o casă întreagă cu medalii olimpice, mondiale şi europene, canotoare care, între 1996 şi 2008, făceau legea la concursurile din toată lumea.

Viorica Susanu (37 ani) are 4 medalii olimpice de aur şi una de bronz, Geta Andrunache (37 ani) are 5 medalii olimpice de aur şi una de bronz, Doina Ignat (44 ani) a adunat 4 medalii olimpice de aur, una de bronz şi una de argint, iar Camelia Mihalcea (45 ani) o medalie olimpică de aur. Plus alte zeci de medalii, cupe şi trofee la campionate mondiale, europene sau regate importante din lume. Impulsionate şi de organizatoarea Maratonului Bucureşti, Valeria Răcilă (56 ani), campioană olimpică la simplu vâsle în 1984, cele patru vor forma o echipă dinamovistă (toate lucrează la CS Dinamo), cea mai antrenată dintre ele fiind Doina Ignat care a alergat chiar şi o cursa de semi-maraton în 2012. Nu vor să câştige, dar vor să se distreze. “O să fie mai mult distracţie. Competiţie e pentru cei bine antrenaţi. Eu acum, cu vremea asta cu vijelii şi ploi, am luat o pauză. La anul o să alerg un semi-maraton”, povesteşte Viorica Susanu. Care este printre puţinele probleme pentru foste super-sportive când aleargă? Plictiseala!

“Îmi trebuie companie, altfel mă cam plictisesc. Dacă ar fi să mă iau după cineva aş alerga mai repede. Acum, singură, într-un ritm mai susţinut, cred că pot să fac cam 57 de minute pe cei 10,5 km. E mai greu cu viteză la înălţimea mea. Rezistenţă am”, adaugă Susanu.

Viorica Susanu // fotografii: Marian Burlacu

Viorica Susanu // fotografii: Marian Burlacu

Ana-Maria Brânză, la semi-maraton, Otilia Bădescu, la 3.5 km

La proba de 21,097 km va lua startul, de la 09.00, şi scrimera Ana-Maria Brânză (28 ani) care s-a încălzit la RunFest, cursa de 9 km din pădurea Băneasa, promovată de Gabriela Szabo. Cu o pereche de pantofi de sport făcută cadou de cel mai bun maratonist român, Marius Ionescu, fost coleg de liceu al vicecampioanei olimpice de la Beijing, Brânză doreşte să sensibilizeze oamenii pentru a dona bani în contul Asociaţiei pentru Intervenţie Terapeutică în Autism. (donaţii se pot face aici). Altfel, multipla campioană europeană şi mondială la tenis de masă, Otilia Bădescu (42 ani), a ales să alerge în cursa populară, de 3.5 km, cu start de la ora 09.00. “Zilele astea nu am mai ieşit afară la alergat. Au fost zile de palton. Am fost numai la sală”, a spus Bădescu.

Ana Maria Brânză

Ana Maria Brânză