Nicolae Soare
Nicolae Soare

Buzoianul Nicolae Soare, atletul de aur

N-a visat să alerge de mic. Nu a avut sportivi de performanţă în familie. A început să fugă în glumă. O distracţie care s-a transformat însă. După opt ani de pregătire şi antrenamente, Nicolae Soare (22 de ani – 20.09.1991), încă la tineret, a devenit campion naţional de seniori la 5.000 m, la 10.000 m, la semi-maraton, campion balcanic la 21,097 km, vice-campion european U23 la 10.000 m, vice-campion naţional la 3.000 m (în sala), deţinătorul recordului naţional de tineret la semi-maraton. Toate astea în 2013.

„Am ajuns la Liceul Sportiv din Buzău, la atletism, la clasa domnului profesor Vasile Popa, şi aşa am început, la 14 ani, să alerg. Am luat-o ca pe o joacă! Am văzut că se poate şi mi-am propus să mă antrenez serios până o să iau o medalie la campionatele naţionale. Normal că obiectivele s-au schimbat din mers”, povesteşte sportivul de la Ştiinţa Bacău. Joaca a prins consistență. S-a transformat în valoare. Lângă Marius Ionescu (cel mai bun maratonist român), lângă Ionuţ Zinca (cel mai bun alergător montan român), a mai apărut un fondist. „Sunt strict, serios cu mine. Dacă ceva nu-mi iese cum trebuie mă simt aiurea, mă enervez”, adaugă Soare. Lucrurile nu au fost simple. Pentru performanţă este nevoie de bani. Şi de bani. „Părinţii au fost alături de mine şi financiar şi moral. Am început facultatea la Târgovişte şi am fost nevoit să caut un club care să mă sprijine pentru că performanţa cere mai mult decât dorinţă. Aşa am ajuns la Bacău”, ne spune atletul din Buzău.

Nicolae Soare și Cristina Alexe
Nicolae Soare și Cristina Alexe

Alexe şi Soare, simbioza perfectă

La CS Ştiinţa Bacău şi-a întâlnit şi antrenoarea cu care a început progresul. Cristina Alexe (35 ani), singura antrenoare de atletism din club. O profesoară care nu l-a înjurat, nu l-a bătut, care nu a aruncat cu „cronometrul” după el. „Cum să facă aşa ceva?”, ne spune râzând cu poftă Soare.

„Ne-am înţeles foarte bine din prima, a fost totul ok”, a adăugat sportivul care ajunge acum la Buzău doar în vizită, la părinţi.

La semi-maratonul Oradea a luat tot

La ultima competiţie la care a participat, semi-maratonul de la Oradea, campionat naţional şi balcanic, Nicolae Soare nu a ratat nimic. A luat aur şi la naţionale şi la balcanice. Şi a făcut şi un nou record naţional la tineret (64.26). A luat premiile în bani şi de la unii şi de la alţii. 2.000 de lei plus 4.500 de lei plus 500 de lei, ultimii pentru că a alergat sub 66 de minute. „Banii sunt buni! Nu am de o rată la Ferrari, ca fotbaliştii când iau prima de instalare, dar ăsta e sportul, ăsta e atletismul”, ne spune râzând buzoianul. Atletul antrenat de Cristina Alexe a pierdut câteva secunde bune şi când a ratat traseul: „M-am încurcat. A trebuit să fac 10-15 metri în plus când m-am întors pentru că nu vream să fiu descalificat dacă o luam prin altă parte”.

Nicolae Soare, în concediu
Nicolae Soare, în concediu

Doar câteva zile pauză, să nu ruginească

După o cursa de 21 km, la Oradea, în care a ţinut un ritm de 3.03 min pe kilometru au venit şi câteva zile de pauză totală: „Patru zile, nu mai mult, pentru că nu vreau să ruginesc”. „Urmează pregătirea pentru sezonul de sală. Mai este şi Ekiden-ul în Japonia şi campionatul naţional de cros. Am ce face”, adaugă Soare.

Cu gândul la maratonul olimpic Rio

Obiective? Campionatele Europene de Atletism 2014. „Vrea să fac baremul şi să particip la cursa de 10.000 m”, ne spune Soare care are PB pe distanţă de 29.41,25. Olimpiada din Brazilia, 2016. „Vrea să iau startul în cursa de maraton la Rio. Ştiu că pot şi, mai mult, pe mine, cursele lungi mă avantajează”, punctează sportivul de la Ştiinţa Bacău.

despre familie: Ai mei (n.r. – Marieta şi Ion Soare) s-au cam obişnuit cu performanţele. Nu mă mai întreabă nimic dacă ies pe primul loc, doar dacă ies pe trei vin cu chestionarul. (râde) Anul asta s-au bucurat foarte mult. Sora mai mică, Florentina (14 ani), nu face atletism. E ocupată cu şcoala. Dar, pe viitor, cine ştie.

despre cross-training: Nu facem nici bicicletă, nici bazine. Puţin înot doar ca refacere. Antrenamentul constă doar în alergat şi în exerciţii la sala.

despre muzică la antrenamente: Nu ascult deloc muzică pentru că trebuie să mă aud. Trebuie să ştiu tot, cum respir, cum alerg.

despre mâncare: Stau într-un cămin studenţesc, mănânc mâncare normală, ca orice om, pentru că luăm masa la restaurant. Ce este în meniu, aia mâncăm (râde).

Nicolae Soare PB
5.000 m – 14.11,57.
10.000 m – 29.41,25
Semi-Maraton – 64.26

Rezultate 2013
Campion național 5.000 m – 14.28,40
Campion național 10.000 m – 29.41,25
Campion național Semi-Maraton – 64.26
Campion balcanic Semi-Maraton – 64.26
Vice-campion național 3.000 m (sală) – 8.22,18
Vice-campion european U23 10.000 m – 29.43,76