Bianca Răzor împlinește astăzi 22 de ani. Sportiva din Cluj, care s-a accidentat urât după Balcaniadă, s-a refăcut, dar nu a mai concurat în ultimele șase săptămâni. Nu a renunțat însă la luptă și va face tot posibilul pentru o clasare cât mai bună în Brazilia.

Bianca este la a doua prezență la Jocurile Olimpice, debutând la 18 ani, la Londra. Din păcate, pentru Rio nu este la sută la sută din capacitate din cauza unor accidentări (ultima, o ruptură musculară de 1,5 cm pe bicepsul femural și un hematom de 2 cm, survenită după Campionatele Balcanice). ”Mă simt bine, nu mai simt dureri dar am avut o lună și jumătate în care nu am făcut mai nimic din cauza celor două accidentări grave. O pauză de asemenea mărime înseamnă foarte mult. Am tras tare să mă recuperez și să fac antrenamente la capacitate maximă, îmi doresc să am un rezultat cât mai bun. Eu o să dau tot ce pot dar depinde și de cum mă voi simți. De când m-am accidentat, după Balcaniadă, când nici nu ar fi trebuit să mă duc, nu am mai alergat nicio cursă. Sper că sunt pregătită fizic și psihic pentru competiție”, ne-a spus Bianca, înainte de plecarea spre Rio. Atleta antrenată de Ana Ille crede că atletismul poate aduce o medalie acasă: ”Vreau să cred că se poate urca pe podium la Rio”.

Bianca Răzor, la un antrenament ușor

Sportiva de la Cluj a început aventura, atletismul, acum 10 ani. ”În clasa a patra antrenoarea mea a venit la școală pentru a face o selecție. Am dat o probă și gata. Am fost încântată de idee de la început. În primii ani, a fost ca o joacă, o modalitate de a-mi ocupa timpul liber, totul a devenit mai serios după primele competiții. Am făcut toate probele, chiar și probe combinate, pentatlon”, ne-a spus Răzor care acum este printre cele mai bune specialiste de 400 de metri din Europa. Când încă era la junioare, Bianca se calificase pentru un trial la două curse, una de 400 de metri și alta de 1.000 de metri. A ales să alerge 400m, chiar dacă câștigase calificările la ”mie”: ”Am optat pentru 400 și apoi am rămas numai pe această probă”.

Bianca Răzor

Bianca ne spune că la început au fost și perioade mai dificile, perioade care însă au fost depășite cu ajutorul părinților și al antrenoarei. ”Familia m-a susținut și am continuat atletismul. Știi cum e, un copil dacă îl lași să facă ce vrea până la urmă se lasă. Oricum, nu regret că nu mă duceam la joacă și că petreceam timpul la stadion”, a adăugat atleta din Cluj care se gândește să devină manager sportiv.

Ștafeta de bronz, Mirela Lavric, Adelina Pastor, Bianca Răzor, Andreea Miklos

Anul trecut am vizitat-o pe Bianca la un antrenament, la baza de pregătire de la Siliștea Snagovului, sportiva din Cluj povestindu-ne despre cele trei săptămâni pe care le petrecuse la centrul de excelență din Dallas, SUA, centru ce aparține fostului atlet Michael Johnson, de patru ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice (de două ori la 400m). “Am făcut teste, am fost filmată, am văzut că am probleme la cum alerg. Nu te mira, asta-i adevărul, chiar şi eu am probleme! Se pune acolo accent foarte mult pe recuperare şi pe antrenamente în sală”, ne povestea sportiva antrenată de Ana Ille.

Bianca Răzor (08.08.1994), PB

  • 200m: 22:35 (2015)
  • 400m: 50:37 (2015) / SB – 52:75
  • 400m ind: 52:82 (2016)
  • 800m: 2.12:03 (2012)
  • 800m ind: 2.06:03 (2015)