Andrea Miklos, pentru prima dată sub 52 secunde pe 400m

4shop.ro

Andrea Miklos a reușit să coboare pentru prima dată în carieră sub 52 de secunde pe 400 de metri, performanță pe care a realizat-o în sală. Atleta din Cluj a terminat pe primul loc cursa de la Campionatul Balcanic, cealaltă medalie de aur românească de la Istanbul fiind obținută de Anamaria Nesteriuc (60mg).

Până la Campionatul Balcanic desfășurat în Istanbul, Andrea Miklos reușise să alerge cel mai rapid pe turul de pistă în 52:07 (în aer liber, în 2018). La competiția din Turcia, atleta antrenată de Kanizsay Magdolna a izbutit însă să coboare sub 52 de secunde, 51:92, chiar și în condițiile în care a alergat în sală, câștigând în același timp și medalia de aur. Cealaltă sportivă din lotul României care s-a clasat pe primul loc a fost Anamaria Nesteriuc, care a terminat cursa de 60 de metri garduri în 8:18.

România a obținut un total de 12 medalii, pe lângă cele două de aur, câștigând și 5 de argint și 5 de bronz. Medalii de argint: Claudia Bobocea (2.06:05, 800m), Marina Baboi (7:40, 60m), Roxana Rotaru (9.10:26, 3.000m), ștafeta 4x400m (Cristian Voicu, Mihai Dringo, Denis Toma, Vlad Dulcescu, 3.16:09), Gabriel Bitan (7.90m, lungime). Medalii de bronz: Claudia Bobocea (4.17:47, 1.500m), Diana Ion (13.47m, triplusalt), Florentina Iusco (6.50m, lungime), Andrea Apachite (15.03m, greutate) și Rareș Toader (19.87m, greutate).

Foto: Federatia Romana de Atletism