Alexandru Corneschi, cel mai bun fondist

Alexandru Corneschi, 2.18.12 (nou record personal), la Berlin

Alexandru Corneschi a terminat cursa din capitala Germaniei cu un nou record personal, 2.18.12, al doilea timp la maraton din România dacă este să luăm în considerare atleții încă în activitate.

Alexandru Corneschi a fost unul dintre cei peste 45.000 de alergători prezenți la startul Berlin Marathon. A plecat tare, într-un ritm care dus până la final ar fi însemnat barem de Jocurile Olimpice, 2.11.30, trecând până la urmă semimaratonul în 66.07 (are PB pe această distanță, conform IAAF, 65.21). De aici, a mai scăzut din viteză, menținându-se undeva pe la o medie de 3.25 pe mie, trecând a doua jumătate a cursei după 1.12.05. Timpul la final, 2.18.12, ar fi însemnat acum doi ani barem pentru Jocurile Olimpice. Anul trecut, Corneschi (antrenor Marius Ionescu) termina cursa de la Berlin în 2.21.59. (foto: Dragos Pirnog)Top 3 timpi maraton, atleți încă în activitate

  • Marius Ionescu, 2.13.00
  • Alexandru Corneschi, 2.18.12
  • Nicolae Soare, 2.18.52

Nuța Olaru, 3.28.41, la 49 de ani

A fost prezentă la 5 curse din cele șase care fac parte an de an din World Majors, iar acum, la 49 de ani, a luat startul și la Berlin Marathon, cursă pe care a terminat-o în 3.28.41. Nuța Olaru este o alergătoare care a fost de trei ori în top 15 la Mondiale și Jocurile Olimpice, pe 15 la Edmonton, pe 11 la Paris și pe 13 la JO Atena. O foarte bună alergătoare pe distanțe lungi, doljeanca, acum cetățean american, are ca PB 2.24.33 pe maraton și 68.59 pe semimaraton. Cele mai bune performanțe la cursele din World Majors au fost locul 2 la Chicago Marathon (2.24.33), locul 3 la Tokyo Marathon (2.36.42), locul 5 la Boston Marathon (2.30.44), locul 6 la London Marathon (2.25.18) și locul 15 la New York Marathon (2.25.18). Înainte de cursa de la Berlin, Olaru a făcut o sesiune foto în care a îmbrăcat tricouri personalizate pentru fiecare cursă din cadrul World Majors, fotograful fiind Andrew Kitto.
Adriana Nelson, 2.35.45, Constantina Diță, 3.07.47

Adriana Nelson a revenit în competiții în Europa, atleta de 39 de ani deținând un PB pe distanța maratonului de 2.28.52 (la semimaraton, 1.11.09). Sportiva care aleargă pentru SUA a finalizat cursa din Berlin, în 2.35.45, locul 20 (este primul maraton alergat de la trialul american din 2016). Adriana mai fusese în capitala Germaniei acum 9 ani, atunci terminând pe locul 6. Altfel, cu gândul de a participa la toate maratoanele World Majors, după ce la Chicago și la Londra a luat parte cât timp era atletă profesionistă, la startul Berlin Marathon a fost și Constantina Diță (49 de ani), campioana olimpică din 2008 terminând cursa după 3.07.47.

foto: Arhivă Personală Alex Corneschi & pagina de Facebook Nuta Olaru