Adrian Maghiar a făcut parte din super-lotul de fondiști de la Sfântu Gheorghe, fiind printre puținii de acolo care nu a părăsit țara pe finalul carierei. Recordmanul național de semimaraton, Juniori 1, a concurat mult în cursele interne din afara calendarului oficial, premiile mari, printre care și 4 automobile, ajutându-l să se descurce ca sportiv în România.

”În perioada aia eram pregătit foarte bine. Când venea toamna, mai mulți, printre care și Florin Ionescu, Ovidiu Olteanu, Alexandru Vasile, eram trimiși prin Europa la curse pe șosea să facem și noi ceva bani. Am prins una de 20 de kilometri, am făcut 63 de minute, cred că a fost o perioadă record național, și apoi la 2 săptămâni am avut un semimaraton tot în Franța, unde am terminat în 65.51. La finalul lui m-am trezit că am făcut record național de juniori chiar dacă nu era proba mea”, ne-a spus fostul atlet care avea atunci și record național de juniori la 3.000 de metri, în sală. Era 1996. Toată lumea cantonată la Sfântu Gheorghe sub îndrumarea lui Carol Santa alerga foarte bine, timpi foarte buni, recorduri naționale la toate categoriile de vârstă.

Cea mai frumoasă cursă, la Brașov

Dar de ce era foarte puternic acel grup de atleți de la Sfântu Gheorghe? ”Eram cei mai buni băieți de semifond și fond din țară, printre ei Florin Ionescu, Ovidiu Olteanu, Alexandru Vasile, apoi au mai apărut și alții, cum ar fi Ovidiu Tat, și în plus de toate toți eram un grup unit. Atletismul îl faci mai bine în echipă, progresezi mai mult, chiar dacă este un sport individual. Ne ajutam foarte mult la antrenamente. Dacă știam că unuia îi trebuie barem, îl ajutam toți. Dacă unul trebuia să facă un timp bun în cursă, unii se duceau iepuri. De exemplu, în cursa în care Vasile și-a făcut recordul au fost doi băieți de la noi iepuri, și eu am alergat foarte bine atunci. Eram unul pentru toți, toți pentru unul. Nu au fost certuri, nu au fost scandaluri”, explică Maghiar, acum angajat la Jandarmerie în Salonta. Un grup puternic, muncitor, serios fără să fie ținut din scurt, ca în cazarmă: ”Ieșeam sămbătă de exemplu în oraș, nu eram ca la armată, chiar antrenorul Santa ne rezerva masa uneori, dar duminică, la 10.00, la antrenament, eram toți în formă”.

Grupul s-a spart și pentru că financiar lucrurile nu erau tocmai bune. Mulți au emigrat, Ovidiu Tat, Ovidiu Olteanu, Florin Ionescu în SUA, Vasile Alexandru în Franța, Adi a rămas în România. De ce? ”Am avut șansa că prin anul 2000 au început să apară concursuri în țară cu premii frumoase, crosul Loteriei, crosul Petrom, crosul 15 Noiembrie etc. Erau bani buni, crosul Loteriei l-am câștigat de 4 ori, am luat 3 mașini, crosul 15 Noiembrie de 8 ori, pe la crosul Petrom am mai luat o mașină. Mi-a plăcut foarte mult cursa de la Brașov. Știam traseul, știam tot, mâncam asfaltul. Îmi plăcea foarte mult să fug pe stradă și nu-mi era frică de nimeni. Mă și pregăteam special pentru ele. Bine, aveai și motivație să alergi. Păi, de exemplu, la Balcaniadă nu câștigai nimic dacă nu ieșeai pe primul loc. Așa am reușit să iau niște bani, să pun deoparte, și poate și din cauza asta nu am plecat din țară. În plus, vream să fiu alături de familie”, a adăugat Adi, sportiv care a fost antrenat de Rodica Frunză, Papp Gaspar și Carol Santa.

Adi Maghiar a început atletismul în clasa a III-a, iar în 2007, la 30 de ani, a trebuit să spună stop. ”Am avut o problemă la tendonul lui Ahile, la piciorul drept, smulgere parțială, o intervenție chirurgicală care nu a rezolvat nimic și așa am fost nevoit să mă las. După un concurs de 1.500 de metri a apărut, am alergat și a doua zi o cursă de 5.000 m, durerea a continuat și problema nu s-a rezolvat”, a conchis ardeleanul (PB – 3.44:55 pe 1.500 m, 8.00:68 pe 3.000 m și 13.59:48 pe 5.000 m, conform datelor IAAF. Adi are însă timpi mai buni, 3 minute 42 de secunde pe 1.500 și 13 minute și 53 de secunde pe 5.000 de metri).

”Eram în clasa a III-a, am fost la un cros de 1 iunie, pe care l-am câștigat, și așa am fost selecționat la atletism. Din 1993, am fost cooptat la centrul olimpic de la Sfântu Gheorghe, unde am și rămas până în 2009 când m-am lăsat de alergare. Am avut susținerea părinților, mi-au spus: dacă te duci acolo, în cămin, în cantonamente, să nu faci prostii, că prostii știi să faci și acasă. Primul concurs mai serios a fost la J3, un CN de cros, în 1992 parcă, la Târgu Jiu, unde am câștigat. Nu mă așteptam și nici nu îmi venea să cred la finalul cursei. N-am avut sportivi de performanță în familie, am avut puțin talent și de la o joacă am ajuns la atletism, pe care l-am făcut la toate categoriile de vârstă. Am făcut semifond, 3.000 m, 5.000 m și cros. O dată în viață am încercat și un maraton, un pic forțat de împrejurări, și am terminat Maratonul de la Atena, ăla pe traseul vechi cu urcare pe final, în 2 ore 30 de minute”, face un mic rezumat Adi, un bun alergător de cros: ” Îmi plăcea crosul, am fost la un Mondial de Juniori, în 1996, am venit pe locul 16, primul alb dintre negri. Tot atunci în vară, în finala CM Juniori la 5.000 m, am terminat cu 14 minute și 7 secunde, pe locul 9. Crosul era foarte tare la noi. Ne puteam și antrena foarte bine, am fost de 7 ori CN la seniori la cros. Iar cu echipa, cu Olteanu, cu Ionescu, cu Vasile, nu se putea pune nimeni”.

Băiatul, fotbalist, fata face dans sportiv

Adi Maghiar încă mai fuge. ”Am iubit sportul ăsta, mai alerg și acum de 3-5 ori pe săptămână, câte 7-10 km”, ne spune ardeleanul care este jandarm: ”De la 24 de ani lucrez la Jandarmerie, la Bihor. Îmi place foarte mult ce fac. Băiatul, Răzvan, are 15 ani și face fotbal, iar fata, Miruna, dans sportiv. Îmi place că sunt aproape de familie”.