Robert Hajnal va fi prezent și în acest an la startul UTMB, la proba de 170 de kilometri, competiție pe care anul trecut a terminat-o pe locul 2, după 21 de ore, 31 de minute și 37 de secunde. Pregătirea pentru cursa cu startul la Chamonix a început-o cu o alergare de 12 ore pe bandă, timp în care a parcurs 135,2 Km.

“A fost solicitant, la un moment dat îmi pierdusem încrederea că voi reuși să-mi ating obiectivul propus, dar încurajările de pe margine m-au ajutat să depășesc acele clipe. A fost mai intens decât mă așteptam, poate și pentru că i-am simțit alături pe tot parcursul cursei pe pacienții îngrijiți de HOSPICE Casa Speranței”, a declarat Robert Hajnal la finalul unei zile pline desfășurate pe banda de alergare, la final contabilizând 135,2 kilometri parcurși. Robert a început să alerge pe bandă la 5 dimineața. Au mai fost 2 benzi de alergare, lângă cea a ocupantului locului 2 de la UTMB 2018, pe care s-au aflat colegii lui Robert de la Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa (printre ei și Bogdan Damian, care a alergat o oră), dar și 20 de susținători care și-au dorit să fugă câte o jumătate de oră alături de cel mai bun ultramaratonist din România. Pe contul său de pe platforma Galantom, Robert Hajnal a reușit să strângă pentru HOSPICE Casa Speranței aproape 20.000 de lei.

Cu mici probleme la un picior, un tendon în spatele genunchiului inflamat, probleme care s-au rezolvat după masaj, bazin și ceva ieșiri cu bicicleta, Robert se gândește acum doar la UTMB 2019. ”Am văzut că unii sportivi sunt deja în zonă, în Alpi, Pau Capell sau Zach Miller. O să ajung și eu cu cel puțin 3 săptămâni înainte, poate, cine știe, mai repede”, ne-a spus brașoveanul care are în program și Mureș 24H (27-28 iulie), cursă pe care acum un an o câștiga cu 194,4 kilometri alergați: ”E mult, 24 de ore e mult! E mult și să stai, să nu faci nimic!”.

Vezi ce zicea Hajnal după finalul UTMB 2018, aici.

Moșoiu și Velișcu, câștigători la Aleargă TU pentru EI (10 km)

Robert a alergat pe bandă în ziua în care pe Aleea de Sub Tâmpa, în Brașov, a avut loc crosul caritabil Aleargă TU pentru EI, eveniment organizat de Hospice Casa Speranței. Peste 1.000 de alergători au luat startul în cursele crosului Aleargă TU pentru EI, cei mai mulți participanți fiind înscriși în cursa Preh de 4km. Pe primele locuri pe podium au urcat Elena Găitan și Răzvan Vidrea, la categoria masculină. Cursa Miele de 10 kilometri, câștigată 2 ani la rând de Robert Hajnal, a fost adjudecată anul acesta de Cristian Moșoiu, sportivulul FubyShop care se antrenează în acest moment pentru Campionatul Național de Alergare Montană Lungă Distanță – 17 august, Damuc, în timp ce la categoria feminină a câștigat Maria Magdalena Velișcu. Valoarea fondurilor strânse cu sprijinul alergătorilor și partenerilor evenimentului se ridică la 46.000 de euro, sumă care va acoperi costul pentru peste 445 de zile de spitalizare în centrul HOSPICE Casa Speranței.

Cea de-a 11-a ediție a crosului Aleargă TU pentru EI i-a adus la start și pe pacienții HOSPICE Casa Speranței, care au pornit într-o cursă simbolică, alături de rude și de o parte dintre specialiștii fundației. ”Ne-am păstrat zâmbetul toată cursa și am rămas împreună, uniți, pentru că viața e asemeni acestui traseu, cu urcușuri și coborâșuri. Dar dacă suntem sprijin unii pentru ceilalți, reușim să depășim orice greutate”, susține Iulia Zota, una dintre pacientele centrului HOSPICE Casa Speranței de la Brașov.

Foto: Ana Maria Tănăsie, Andra Panduru & Hospice Casa Speranței