388 de orientariști din Europa vor participa între 25-28 iunie la Campionatul European de Orientare în Alergare pentru Juniori I şi II (EYOC 2015) la Cluj-Napoca, competiţia costând peste 100.000 de euro.

Capitala orientării în alergare, sportul cu busola şi harta, este în acest moment, fără dubii, oraşul ardelean Cluj-Napoca. 388 de sportivi din 32 de ţări ale Europei care vor participa la categoriile de 16 şi 18 ani vor umple oraşul de pe Someşul Mic. “Favoriţi sunt cei din Elveţia, Cehia şi Ţările Nordice, dar la fiecare ediţie EYOC ies în evidenţă şi sportivi din Rusia, Polonia, Ucraina sau Ungaria. Sperăm că anul acest vor fi şi din România”, ne-a spus Arpad Tokes, selecţionerul lotului României. Curios este că Suedia, Norvegia sau Finlanda, ţări în care orientarea este un sport naţional, trimit doar sportivi la categoria 18 ani (4 fete şi 4 băieţi). “Pentru ei e ceva normal. Ei nu au nici măcar campionate naţionale la vârste mai mici. Consideră că sunt prea tineri că să intre în competiţii de obiectiv, de nivel ridicat, unde e presiunea prea mare”, a adăugat Tokes. Costul competiţiei se ridică la peste 100.000 de euro, sumă venită în mare parte de la organizatorul TranSilva, club sportiv de orientare din Cluj (au ajutat şi Federaţia Română de Orientare, Consiliul Local Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj). Pentru materiale de competiţie, din fondul de excelenţă al Ministerului Tineretului şi Sportului, a fost acordată suma de 103.000 de lei.

Orientare în alergare

Orientare în alergare

Cinci sportivi au examen de capacitate înainte de concurs

În 2014, rezultatelor micilor “tricolori” nu au fost extraordinare, cea mai bună clasare având-o ştafeta de fete (Diana Habina, Adela Gălăţeanu, Neda Agnes), locul 12, dar pe teren propriu se speră la mai mult. “Suntem optimişti în rezultatul ştafetelor masculine, iar la simplu avem sportivi care se pregătesc intens în speranţa unei medalii – Gergely Bogya, Mihai Ţînţar, Neda Agnes, Attila Szocs, Adela Gălăţeanu, Timea Virag. Acum, majoritatea dintre ei sunt la diferite competiţii internaţionale. Singura problema este că cinci sunt în clasa a 8-a şi au de dat examene de capacitate chiar în săptămâna competiţiei”, ne-a spus Tokes.