Trei atlete din Kenya, fondiste, au primit cetățenie română

4shop.ro

Joan Chelimo (31 de ani), Stella Ruto (26 de ani) și Delvine Meringor (29 de ani) au devenit primele atlete de pe continentul african care primesc cetățenia română, anunță Federația Română de Atletism.

Legitimate la clubul Steaua București Joan, Stella și Delvine au depus jurământul la Autoritatea Națională pentru Cetățenie în prezența președintelui Federației Române de Atletism, Florin Florea, a reprezentanților clubului Steaua București și a antrenorului Carol Șanta. Cele trei sportive pot reprezenta de acum România în toate competițiile internaționale. “Sunt foarte fericită că am obținut cetățenia română. Vreau să cuceresc cât mai multe medalii, medalii la Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale și să fac România mândră”, a precizat pentru fra.ro, Joan Chelimo. “Aștept acest moment de cinci ani. Am reușit azi să aduc în România trei atlete foarte valoroase și sper ca măcar una dintre ele să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice. Îmi doresc să mă retrag după un astfel de moment”, a adăugat antrenorul Carol Șanta. Prima competiție la care cele trei sportive vor participa în România în acest an este Campionatul Național de 5.000 și 10.000 de metri, de la Pitești, de săptămâna viitoare.

foto: fra.ro