Interviu Moritz auf der Heide, loc 13 la CM de Alergare Montană

4shop.ro

Moritz auf der Heide (Germania, index ITRA: 854), locul 13 la Mondialul de Alergare Montană, medaliat cu bronz la CN de 100k al Germaniei (șosea), primul la CN UltraTrail, este un sportiv de top care s-a apucat destul de târziu de alergat dar care prin multă muncă a ajuns în zona Elite a alergătorilor montani.

4 English click on UK flag4 English interview click on UK flag!

4run.ro: Am citit că te-ai apucat de alergat pentru că ai vrut să fii mai rapid decât mama ta care avea un maraton fugit în 3h18. Ce au zis părinții tăi atunci, ce spun acum?
Moritz auf der Heide: În copilărie, mă distram făcând skateboarding, la schi, iarna, și tenis de masă. Pentru câțiva ani am jucat și fotbal. În școală, odată pe an, aveam un fel de Fun Run și am observat că era o cursă pe care o așteptam cu nerăbdare și la care vream să fiu cât mai în față. La orele de sport și la antrenamentele de fotbal, alergarea îmi plăcea cel mai mult. Deci, bănuiesc, că din cauza asta alergarea a devenit până la urmă sportul meu preferat. Părinții mei au fost puțin iritați la început când vream să am timpi din ce în ce mai rapizi. Am observat că tata chiar se întreba dacă e o idee bună sau e prea mult ce încercam să fac. Acum îmi place să cred că ei sunt mândri de ce fac și de ce am reușit să realizez până acum.

Ai avut probleme cu genunchii la început?
Nu, de fapt asta nu e o problemă pentru începători, poate doar dacă aleargă distanțe lungi nebunești din prima. De obicei, sindromul de stres tibial e cel cu care oamenii trebuie să se „lupte”. Am avut și eu problema asta în primii ani. 🙂

După câțiva ani de antrenament ai alergat maratonul în 2h52, ai fugit mai repede decât mama ta. De ce ai continuat să te pregătești?
De fapt, după primul maraton am avut o ”cădere” și nu am mai fugit câteva luni bune. Mi-a luat ceva timp să descopăr din nou plăcerea de a alerga. Dar până la urmă am observat că fără alergare nu mă simțeam bine. În plus, când vezi că antrenamentele dau rezultate și timpii se îmbunătățesc, devii din ce în ce mai motivat și îți dorești mai mult. Dar, oricum, mi-a luat ani să-mi dau seama că alergarea este pasiunea mea cea mai mare.

Cum te-ai gândit să participi la curse de 100 km? La Campionatul Național ai luat ”bronzul”. Cum erau antrenamentele?
Ei bine, la momentul ăla mi s-a părut ceva natural să mă duc până la 100k. Pentru că toți făceau asta. Acum nu mai cred același lucru. Acum cred că de fapt e un fel de presiune a «industriei» care îi forțează pe toți să alerge distanțe lungi. Pregătirea care m-a dus la medalia de bronz a fost asemănătoare cu ce fac acum, aveam chiar și ceva antrenamente cu nivel, adunam cam 130-140 km pe săptămână.

Ai trecut apoi la curse montane și o perioadă le-ai și alternat…
Sunt fanul ambelor tipuri de curse, pe șosea sau pe munte. Dar, dacă aș fi nevoit să aleg, aș alege munții fără doar și poate. Să alergi ore întregi în natură nu pare așa lung, timpul zboară foarte repede. În cazul curselor de alergare montană trebuie să ai foarte multe aptitudini. E complicat, dar foarte satisfăcător. Pe șosea, totul e diferit. Dar, din când în când, îmi place și o cursă de maraton. Poate voi încerca să alerg sub 2h20 în viitor.

La Campionatul Mondial de Alergare Montană din Argentina ai fost pe locul 13. Cum a fost cursa?
Acest loc 13 a fost o surpriză mare. Am fost accidentat pentru o perioadă lungă de timp înainte de cursă, nu aveam așteptări prea mari. De asemenea, am fost nevoit să ajustez antrenamentul (nu am putut face coborâri pentru 3 luni înainte de cursă) și să mă focusez pe urcări. Bineînțeles, am fost foarte fericit cu acel rezultat. Putea însă să fie chiar mai bine. După 2/3 din cursă eram în top 10 dar din cauza crampelor nu am putut rămâne acolo.

Cum a fost perioada asta, în care au existat multe restricții din cauza pandemiei, pentru tine?
Sincer, nu mi-a schimbat viața mai deloc. Singura diferență a fost că nu prea am mai putut călători așa mult. Chiar am decis în perioada pandemiei să-mi dau demisia de la fostul meu loc de muncă și să mă mut din Munich, Germania, în Innsbruck, Austria. Nu am avut restricții, pentru că am putut să mă antrenez afară și asta a fost cel mai important lucru pentru mine. Singurul lucru care nu a fost bine a fost că sălile de fitness au fost închise. Deci, am fost nevoit să-mi fac exercițiile acasă.

Pe șosea ai participat la curse de peste 100 de kilometri, pe munte foarte rar, de la un timp deloc. Faci asta pentru că evenimentele mai scurte îți permit să faci mai multe pe an?
Exact. M-am simțit mult mai puternic și mai încrezător pe distanțe medii. Deci de ce să mă bag la curse de 100 km sau mai lungi? Așa cum am menționat anterior simt că e o presiune subiacentă în sportul nostru care te împinge să mergi spre mai sus, spre mai mult. Cred că nu e necesar acest lucru. Antrenamentul însă este la fel de greu și de lung în ambele cazuri. Drept urmare, toate distanțele ar trebui să fie apreciate în același fel. Poate într-o zi voi alerga iar câteva curse lungi. Dar doar de distracție, de plăcere. Peste 99% dintre concursurile mele vor fi pe distanțe între 20 și 60 km.

Cum ai reușit să treci peste accidentări?
Nu am avut prea multe probleme, ca număr, dar a fost o accidentare care mi-a făcut zile fripte foarte multe timp. O inflamare a tendonului lui Ahile, la piciorul drept, în 2014. În rest, singura treabă cu care a mai trebuit să mă lupt a fost o durere în mușchii fesieri. Am scăpat greu și între timp din cauza ei am avut și probleme la spate și la genunchi. Alergarea nu este ceva simplu și când o faci la nivel profesionist, accidentările, din păcate, devin o parte a acesteia.

Ești sportiv Adidas TERREX. Cât de mult de ajută acest lucru?
A fost o schimbare fantastică în cariera mea. Am fost îndeajuns de norocos să fac parte din această echipă și totul s-a schimbat. Suportul primit, în ce privește echipamentul și partea financiară, este incredibil și mă lasă să mă focusez pe alergare într-o manieră diferită față de ce făceam înainte. Acum mă pot concentra mai mult pe recuperare și deci îmi pot îmbunătăți pregătirea. În plus, este fantastic să faci parte din aceeași familie cu zeci de atleți de clasă din toată lumea. TERREX se asigură ca noi să fim în legătură unul cu celălalt, am foarte multe de învățat de la adevărate simboluri cum ar fi Luis Alberto, Timothy (n.n – Olson), Ruth (n.n – Croft) și mulți alții ca ei. Sunt numai ochi și urechi!

Alergi, te pregătești și muncești în același timp? Cum reușești asta?
Din fericire nu mai trebuie să lucrez normă întreagă din acest an. Am o slujbă part-time (10 ore pe săptămână) și îmi pot dedica restul timpului alergării. Așa e mai ușor să faci față antrenamentelor, pot alege când să ies la alergat, pot să-mi fac programul cum trebuie. Somnul la amiază și masajele contribuie perfect la recuperare. Energia să fac totul am avut mereu. Și în ultimii 6 ani în care am lucrat full-time, energia a existat și pentru muncă și pentru alergare. Dar a fost greu!

Cum arată o săptămână de antrenament pentru tine?
Una normală ar putea arăta așa:
• Luni: forță și fizioterapie
• Marți: intervale și alergare ușoară
• Miercuri: alergare ușoară
• Joi: Intervale și bicicletă
• Vineri: 2 alergări ușoare și forță
• Sâmbătă: Intervale sau tempo run și bicicletă
• Duminică: Alergare de durată
Dacă le aduni se ajunge la 12-15 ore de pregătire în fiecare săptămână. De obicei alerg 100-130 km cu 2.000-6.000m+. Sunt sigur că sunt atleți care se antrenează mai mult. Dar asta este de ajuns pentru mine. Cel mai mult îmi plac alergările lungi care cuprind și serii de intervale. Cum ar fi 35km cu 4x500m în pantă, în zona 3. Tare, dar nu prea tare! 🙂

Te uiți la profilele curselor înainte de start, nu? 🙂
Mereu mă uit la profilul curselor și îmi și urc track-ul pe ceasul Garmin. Astfel nu am surprize și sper să nu mă pierd. Cu toate astea, s-a mai întâmplat să greșesc traseul, chiar și cu track-ul pe ceas. 🙂

Ce tip de traseu îți place cel mai mult?
Consider că sunt un alergător decent când e vorba de un traseu tehnic sau cu coborâri. Ce îmi place însă cel mai mult sunt cursele cu trasee alergabile, între 30-40 km cu 1.200-2.000m+. Acolo mă simt cel mai bine.

Ce tip de alergător îți place?
În general, admir orice atlet care muncește mult. Și sunt sigur că fiecare atlet de top pe care-l vezi face asta. Numai talentul, singur, nu îți aduce și succesul. În plus, trebuie să ai o etică de muncă puternică și să vrei să-ți depășești limitele.

Ce știi despre România și alergătorii ei?
Este pentru prima dată când vin în România, voi alerga la Retezat SkyRace Intersport. Și sunt foarte încântat că o vizitez! Am văzut foarte multe documentare și mă aștept la trasee tehnice pe munte. E vreo metodă mai bună să explorezi o țară decât atunci când ești la o cursă de alergare? Nu cred! Iar în ce privește alergătorii, sunt familiar cu unii dintre ei, unii erau destul de aproape de mine la Campionatul Mondial din Argentina și știu la ce să mă aștept de la ei.

foto: GardaTrentinoTrail, Moritz auf der Heide