Leonard Mitrica: ”Mi-a plăcut, dar trebuie să mă pregătesc mai mult”

4shop.ro

Leonard Mitrica a revenit în Franța după Marathon du Mont Blanc (38km, +2.630m, loc 11, 3.35.44) și a alergat OCC, 55km cu +3.500m, fiind pentru prima dată când parcurge o asemenea distanță în cursă. A terminat pe locul 13 (5.36.22).

Corespondență din Chamonix, Franța

4run.ro: Două curse în Chamonix, două clasări în primii 15.
Leonard Mitrica: Au fost două competiții diferite. La Marathon du Mont Blanc a fost mai multă urcare, se termina la 2.000 de metri altitudine cursa. M-am simțit mai bine pe ultima parte. La OCC se putea mai bine, aș fi putut în condiții normale să mă duc spre top 10. Am avut însă dureri, picioare încărcate, stări de amețeală, momente grele prin care am trecut, la Vallorcine, pe la kilometrul 36, am fost depășit de 5 adversari, pur și simplu am vrut să abandonez la Argentiere, era următorul punct de pe traseu. Am continuat doar din ambiție, a fost o luptă interioară și mă bucur că până la urmă am dus cursa până la capăt.

La ambele evenimente ai avut adversari de top. Este vreo diferență între cele două curse și competițiile de Campionat Mondial de Alergare Montană?
Nu prea. Și la Marathon du Mont Blanc, și la OCC, primii 7-8 competitori aveau valoare foarte mare. Gândește-te că englezul de pe primul loc, Jonathan Albon, este campionul mondial de alergare montană pe distanță lungă.

E prima ta competiție pe o asemenea distanță. Cum te simți?
Îmi place, chiar dacă efortul este mai mare pentru că trebuie să stai peste 5 ore pe traseu. Ar trebui însă să mă pregătesc mai mult pentru un asemenea traseu, pentru tipul ăsta de curse.

Leonard Mitrica va participa în următoarele două luni la Campionatul Național de Alergare Montană Lungă Distanță și la Skyrace des Matheysins, tot în Franța

Poate te muți în Chamonix…
(râde) Mi-ar prinde bine, oricărui sportiv i-ar prinde bine, ar fi scenariul ideal. Te poți antrena pentru orice, ai chiar și pistă. Dar, pentru că există și un dar, am un serviciu de la care nu pot lipsi, sunt unele restricții. Poate doar să vin mai devreme la curse, asta ar ajuta foarte mult, ca să nu fiu obosit, să explorez traseele etc.

Foto: Retezat SkyRace Intersport