SCOOP ultramaraton

Coronavirus / Toate adunările cu peste 1.000 de persoane, interzise

Cel puțin până la 31 martie, adunările cu peste 1.000 de persoane, publice sau private, în aer liber sau care se desfășoară într-o incintă, vor fi interzise, încercându-se astfel stoparea răspândirii noului coronavirus în România.

Cursele din această lună, care vor fi afectate de această decizie, care de obicei au mai mult de 1.000 de participanți, sunt Băneasa Forest Run, SportGuru Timisoara 21k, Semimaraton Intersport, Maratonul Nisipului. Există posibilitatea ca și alte competiții ce se desfășoară în martie, care au sub 1.000 de persoane la start, să fie anulate/amânate, deciziile urmând a fi luate de autoritățile locale din zonele unde au loc evenimentele respective (de direcțiile de sănătate publică).

Acceptul sau refuzul organizării de evenimente cu sub 1.000 de participanți va fi transmis pe baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Dacă această decizie va rămâne în vigoare și în aprilie, și alte curse pot avea de ”suferit”, cum ar fi Maratonul Internațional Cluj-Napoca (4 aprilie), Brașov Marathon (25 aprilie) sau Bucharest International 10k (26 aprilie).