Forma alergării și elementele care o influențează

Chiar dacă nu există o formă de alergare perfectă, ideală, sunt elemente ale acesteia care pot fi îmbunătățite și astfel poate fi crescută eficiența alergării.

Forma alergării de cele mai multe ori contează, sunt multe studii care arată că dacă este optimizată atunci ajută, se folosește o cantitate mai mică de energie pe parcursul alergării, se consideră că poate aduce o îmbunătățire de 2-4 procente. Cu toate astea, o formă de alergare perfectă, ideală, spre care toată lumea să aspire și să tindă nu există. Cel mai bun exemplu… fosta deținătoare a recordului mondial la maraton, Paula Radcliffe. Se pare că britanica a putut alerga super-timpi fără o formă tocmai ideală de alergare, deci de ce ar fi trebuit să o schimbe, nu? Oricum, ea e importantă indiferent de distanță, și poate fi corectată, îmbunătățită, mai ales că ea tinde să se ”destrame” atunci când se instalează oboseala. Cum? Cu ajutorul ”specialelor”, exercițiilor de forță, sprinturilor în pantă, lansatelor etc.

Chiar dacă nu există o formă perfectă de alergare, sunt elemente la care se poate lucra, cum ar fi cadența, oscilația corpului, poziția generală a corpului, contactul cu solul, durata sprijinului și durata zborului etc. Sunt elemente care se modifică în funcție de viteză și care pot modifica la rândul lor viteza și eficiența alergării. Vă prezentăm mai jos detalii despre aceste elemente, informații din cursul ”Bazele generale ale Atletismului” – de Lucaciu Gheorghe, Marinău Marius și Ștef Mirela.

Contactul cu solul

Indiferent de distanța alergată, contactul cu solul se face activ și pe partea externă a labei piciorului. În probele de sprint scurt contactul cu solul se face pe pingea pe partea anterioară a tălpii, în cele de sprint prelungit, pe pingea dar puțin mai în spate spre câlcâi, la semifond contactul cu solul se face pe plat, iar pe măsură ce distanța crește contactul cu solul trece spre călcâi. Pe măsură ce viteza crește contactul se face din ce în ce mai energic printr-o mișcare de coborâre activă a gambei dinspre înainte spre înapoi (mișcare de ”agățare”).

Contactul cu solul pe călcâi este mai stabil și, la eforturi de impulsie egale, pasul tinde să fie mai lung decât la cel cu aterizare pe pingea sau pe plat. Totuși se pare că cea mai eficientă aterizare este pe pingea, deoarece în mecanismul suplu al amortizării se folosește articulația gleznei. Contactul cu solul mai întâi pe călcâi este mai dur, deoarece scoate din uz această articulație (de aici și accidentările mai dese).

Lungimea și frecvența pașilor

Lungimea și frecvența pașilor sunt parametrii principali ai alergării, parametri de care depinde viteza de deplasare. Pe măsură ce proba de alergare este mai lungă și viteza de deplasare scade, lungimea și frecvența pașilor scad, scăderea lungimii pașilor fiind mai pronunțată decât cea a frecvenței lor.

Sprint Semifond Fond Mare fond
Viteza de deplasare (m/s) Aprox. 12 Aprox. 10 Aprox. 7 Aprox. 5-6
Lungimea pașilor (m) 2.40-2.65 1.80-2.20 1.70-2.10 1.50-1.70
Frecvența pașilor (p/s) 4.4-5.0 3.3-4.0 3.3-3.7 3.2-3.5

Durata sprijinului și durata zborului

Este dependentă de energia de impulsie. La alergarea de viteză, durata zborului este mai mare decât durata sprijinului, în probele de semifond acest raport se echilibrează, iar la cele de mare fond chiar se inversează ușor în favoarea duratei sprijinului.

Sprint Semifond Fond Mare fond
Durata sprijinului (s) 0.08-0.09 0.14-0.16 0.16-0.18 0.18-0.21
Durata zborului (s) 0.10-0.12 0.14-0.16 0.13-0.14 0.11-0.14

Oscilațiile corpului

Amplitudinea oscilațiilor verticale și orizontale scade pe măsură ce viteza de deplasare crește, comparativ cu cele transversale care cresc odată cu viteza. Cu cât viteza este mai mare cu atât ridicarea coapsei în plan anterior este mai aproape de orizontală (fără însă a o depăși), flexia gambei pe coapsă în plan posterior este mai accentuată, iar mișcarea brațelor devine mai amplă și mai energică.