Carpathian Adventure, în împrejurimile stațiunii Sovata, între 13-15 august

4shop.ro

Carpathian Adventure 2021 va avea loc în împrejurimile Stațiunii Sovata, având ca tabăra de bază Centrul Internațional de Tineret Outward Bound.

Carpathian Adventure vrea să pună la încercare condiția fizică și mentală, precum și abilitățile de orientare ale participanților și spiritul lor de echipă. Carpathian Adventure este un eveniment caritabil de fundraising prin care se dorește obținerea unui sprijin financiar pentru programele de tineret ale Societății pentru Tineret Outward Bound.

Astfel, toți cei care se înscriu în această competiție au posibilitatea nu numai să participe la un eveniment sportiv cu beneficii pentru sănătate fizică și mentală în care își testează capacitățile proprii, dar și să sprijine participarea a mai mult de o mie de tineri la programe educative și de dezvoltare a personalității organizate de Outward Bound în condiții optime și de calitate superioară. Cu sprijinul primit organizația va crea și va echipa spații noi destinate programelor pentru copii.

Outward Bound Romania este o organizatie non-profit specializată in educație outdoor și dezvoltarea leadershipului. Oferim experiențe care pot schimba vieți si care încurajează dezvoltarea personală și implicarea în comunitate. Până în prezent, am lucrat cu peste 48.000 de tineri. Carpathian Adventure are loc cu scopul de a sprijini tinerii din România prin dezvoltarea infrastructurii educaționale în Centrul Outward Bound din Sovata.

Program și informații despre tabăra de bază

Tabăra de bază va fi la Sovata, în Centrul de Tineret Outward Bound. În tabăra de bază asigurăm următoarele: loc pentru cort pe teritoriul Centrului de Tineret – vineri și sâmbătă seara (dacă se termină concursul mai devreme), masă: vineri cină, duminică prânz

Program:

Vineri:

  • 15:00-22:00 Participanții își transportă bicicletele la Lacul Bezid*
  • 17:00 Participanții sosesc la Centrul OB
  • 18:00 Ședință tehnică
  • 19:00 Cină

Sâmbătă:

  • 5:40 Verificarea echipamentelor
  • 6:00 Start

Duminică:

  • 12:00 Finish
  • 13:00 Anunțarea rezultatelor
  • 14:00 Prânz-masă festivă

Mai multe informații:

Site : https://outwardbound.ro/programe/carpathian-adventure_ro/

Pagina Facebook : https://www.facebook.com/CarpathianAdv

Foto: facebook.com/CarpathianAdv

Comunicat de presă