”Zborul”, plonjonul, peste linia de finiș, pentru a parcurge mai rapid ultimii centimetri dintr-o cursă, este, din câte se pare, un nou procedeu ce trebuie repetat la antrenamente. 🙂 Cu el s-a câștigat o medalie olimpică la 400 de metri și s-a reușit o calificare în semifinale la 110 metri garduri.

În finala de 400 de metri, favorită era americanca Allyson Felix. Shaunae Miller, sportivă din Bahamas, a găsit însă procedeul care a făcut-o să învingă și să ”fure” medalia de aur. A plonjat peste linia de finiș, ce-i drept și pentru că nu a mai putut controla înaintarea, și, cu 49:44 (PB), a devenit campioană olimpică. Allyson Felix a sosit în 49:51, iar Shericka Jackson, din Jamaica, a treia, a oprit cronometrul la 49:85.

Brazilianul Joao Vitor De Oliveira a tras tare să prindă unul din cele patru locuri din seria sa, care îi asigurau un loc în semifinale. Dar, la fel de tare a tras și unul din adversarii lui, sud-africanul Antonio Alkana. Diferența s-a făcut la o sutime de secundă, atletul brazilian aruncându-se efectiv peste linia de finiș. A terminat în 13:63, iar africanul în 13:64.

”Trebuie ținut cont de un aspect, dacă sari atunci pierzi din viteză. La finala de 400 de metri s-a văzut că Milller realmente nu a mai putut să alerge și ca să-și crească șansele s-a împins spre înainte, a făcut o căzătură controlată, și așa a câștigat. Cred că s-ar putea și antrena, dar riști să te accidentezi. Mai mult ca sigur sunt niște decizii de moment ale unor atleți inteligenți care simt finișul”, ne-a spus antrenorul de atletism Cristian Dragomir, cel care le pregătește pe Liliana Danci și pe Loredana Cimpoieru. ”La probele scurte nu ai timp de gândire. Din dorința de a trece primul, de a lua acel milimetru la foto-finiș, faci orice”, a adăugat Maria Andrei, antrenoarea lui Mihai Pîslaru, recordman național la 400m (J2).

Altfel, deținătorul recordului mondial la 100 de metri și la 200 de metri, Usain Bolt, s-a arătat încântat de o posibilă cursă, pe 300 de metri, împotriva noului recordman mondial pe 400 de metri, Wayde Van Niekerk. ”Ar fi o fugă foarte frumoasă. Sper să avem șansa să ne întrecem sezonul viitor”, a spus jamaicanul. Primii trei timpi mondiali pe 300 de metri aparțin lui Michael Johnson – 30:85, Bolt – 30:97 și Van Niekerk – 31:03.

rudisha-davidRudisha a rămas campion olimpic la 800m

David Rudisha nu a avut adversar în cursa de 800 de metri devenind pentru a doua oară consecutiv campion olimpic la finalul cursei terminate după 1.42:15. A fost urmat de algerianul Taoufik Makhloufi (1.42:61, RN) și de americanul Clayton Murphy (1.42:93, PB).