Mihaela Pogăcean părea că se născuse să alerge garduri, intensele și tehnicele probe de 100 sau de 60 de metri. Ușurința și viteza cu care depășea cele 10 ”obstacole” (5 în sală), numărul foarte mare de recorduri naționale realizate (cele mai bune fiind 12:62 pe 100 mg, 7:86 pe 60 mg), numeroasele medalii, dintre care 2 de bronz la Europenele de Sală, și cei peste 20 de ani de atletism la nivel înalt îi adusese porecla de ”Mama Gard”.
Mihaela Pogăcean (63 de ani) este singura atletă din România care a alergat 100 m garduri mai repede de 12 secunde și 80 de sutimi, reușind să facă asta de 12 ori. Mai mult, din primele 25 de rezultate din toate timpurile la această probă, 18 sunt ale ei. ”La sfârșitul lui iunie, în 1990, eram în formă maximă. Era un concurs internațional la care eram invitată, la Villeneuve d’Ascq. S-a alergat repede, era atunci o franțuzoaică cu care mă băteam eu de obicei, ea a venit prima, eu a doua, dar a fost record național pe 100 mg. La o săptămână distanță, am avut o altă cursă, la Edinburgh, am fugit și mai repede, 12:53, dar din păcate a fost vânt din spate prea tare, peste limită. Asta e! Oricum, cursa mi-a plăcut foarte mult”, își reamintește atleta căruia toată lumea îi zicea Mama sau Mama Gard. Recordul național pe 60 de metri garduri venise cu 2 ani înainte, la Campionatul European de Sală. ”Timpul a fost făcut în calificări. În finală, am greșit pentru că înainte de finiș m-am uitat puțin în dreapta să văd cine vine din spate și așa am pierdut medalia de argint. Așa a fost să fie. Ar fi fost cu adevărat ghinion să fie poziția a 4-a, locul care e cea mai mare oftică a unui sportiv”, a adăugat fosta atletă care a terminat finala în 7:92 (un alt ”bronz” l-a câștigat la Europenele de la Glasgow, în 1990, cu timpul de 7:99).
În anii ’70, Valeria Bufanu domina sprintul românesc. Categoric! Adunase 67 de recorduri naționale, devenind atleta română cu cele mai multe astfel de performanțe. La 100 m garduri, la 80 m garduri, la 100 de metri, la 60 de metri garduri etc, performanțe cronometrate atât manual cât și electronic. Cele mai bune reușite erau 12.6 pe 100 mg, timp înregistrat manual (1972), și 12:84, pe aceeași distanță, prima dată când o româncă coborâse sub 13 secunde, cronometraj electronic (1972). De fapt, cel mai bun record obținut la 100 metri garduri a fost realizat la Jocurile Olimpice de la Munchen, acolo unde era pentru prima dată când se alerga această distanță și unde sportiva născută în Bacău a luat medalia de argint.
Apoi, după Bufanu, se făcuse ”liniște”. Până când a apărut Mihaela Pogăcean care, din 1983, a început să îmbunătățească cei mai buni timpi la garduri, atât pe 60 de metri cât și pe 100 de metri (a făcut 28 de recorduri naționale)! În sală, a dus performanța la 7:86, iar în aer liber, până la 12:62. Și în plus, în 1985, a făcut parte și din ștafeta care realiza recordul național la 4x100m (44:18). ”Am prins-o și pe Bufanu, dar pe final, că e mai mare ca mine. Am venit noi din urmă, ea s-a lăsat”, își aduce aminte fosta atletă născută în București, adăugând: ”Eram în clasa a 5-a sau a 6-a când am fost selectată pentru atletism. Veneau profesorii prin școli și alegeau copii. Pe mine m-a luat chiar viitoarea mea antrenoare, Georgeta Mușat, am ajuns la stadion și gata, acolo a rămas. Mie îmi plăcea să alerg, așa că s-a potrivit ca o mănușă, și am ajuns să fac 23 de ani de sport. Am fost la SSA București, puțin la Farul și apoi numai la Rapid, acolo unde făcuse și mama atletism. Nu mai știu când a fost primul concurs, au trecut ani buni de atunci. Antrenoarea m-a văzut că sunt mai bună pe garduri și ea a hotărât ce voi alerga”.
Alerga numai ”garduri”, aproape deloc curse de ”plat”
Mihaela Pogăcean alerga rar curse de ”plat”, 100 de metri în ștafetă și 60 de metri ca antrenament (unde are și un titlu național – 7:43). Se simțea în competițiile cu 10 sau 5 ”obstacole” ca peștele în apă. Proba de 100 de metri garduri este una dintre cele mai tehnice probe din atletism. Trebuie depășite 10 garduri de 83.8 cm, dispuse la 8.5 metri distanță unul de celălalt (până la primul se aleargă 13 m, iar după ultimul, 10.5 m până la linia de finiș). ”Proba asta de 100 mg este foarte grea și pentru mulți ar putea părea extrem de dificilă. Dar pentru mine, care am făcut doar garduri, era ca și cum ar fi fost o cursă de plat pentru altcineva. Simplu și natural! E o probă complicată, mai ales dacă nu pleci și dacă nu ai primul gard cum trebuie. Și eu știu foarte bine asta, pentru că aveam finalul bun, mai puțin prima parte. O singură chestie nu vream să mi se întâmple în cadrul cursei: să nu bată vântul din față! Era un chin pentru mine! Putea să plouă, să ningă, orice, dar să nu bată vântul din față!”, ne poveștește Pogăcean.
În 23 de ani de sport, nu s-a accidentat niciodată
Sportul de performanță înseamnă de multe ori și accidentări, răni care pot duce la perioade lungi de recuperare. Mihaela Pogăcean nu a fost nevoită să stea pe bară însă niciodată. ”Făceam foarte conștiincios încălzirea. E foarte importantă, dacă nu o faci cum trebuie, mușchii se pot contracta, se pot rupe. Îmi plus, nu mi-a lipsit nimic, nici vitamine, nici echipament, nici refacere. Nu mă plâng, era tot ce trebuie. Ne ajuta și Rapidul, și federația. Nu e ca în zilele de azi. Acum, dacă nu ești un sportiv care să aibă bani ești la revedere, totul e scump”, ne-a explicat fosta atletă, povestindu-ne apoi și care erau antrenamentele ei preferate: ”Îmi plăcea mult la sală, cu halterele. Și cele tehnice, cu gardurile. Bucățile de 100 de metri sau de 200 de metri nu le suportam. Și nici scările. Erau la Rapid, pe stadionul vechi, niște scări abrupte, numai când le vedeam și mi se făcea «rău»”.
S-a lăsat de sport la 33 de ani, când a rămas gravidă
”Nu am vrut să mă las niciodată de atletism indiferent de cât de grele erau antrenamentele. După ce am rămas gravidă, mi-am dat seama că era timpul să las și pe alții să facă lucruri, recorduri, să ia titluri. Din păcate, nu a mai venit nimeni din urmă”, ne-a spus fosta atletă care a strâns în carieră, pe lângă medaliile și clasările foarte bune de la Europene și Mondiale, și 31 de titluri naționale și 11 medalii la Campionatele Balcanice (3 de aur). ”La atletism trebuie muncă multă! E un sport individual și se vede imediat și când muncești mult, și când nu. Au fost vremuri foarte frumoase!”, a conchis Pogăcean.
Mihaela Pogăcean, borne
- Record național 100 mg: 12:62 (1990)
- Record național 60 mg sală: 7:86 (1988)
- Record național 4x100m: 44:18 (1985)
- Medalie bronz Europene Sală 60 mg (1988 & 1990)
- Loc 5, Mondiale Sală 60 mg (1989)
- Loc 8, Europene aer liber 100 mg (1986)
Mihaela Pogăcean PB
- 100 mg: 12:62
- 100 mg (+2.2 vânt): 12:53
- 60 mg sală: 7:86
Foto: Mihaela Pogăcean, arhivă personală