Viktor Ugarov a câștigat prima ediție a maratonului Kanazawa, Japonia, cu timpul de 2.17.19. Oficialii cursei sunt obligați acum să-l descalifice, mai mult, atletul riscând să fie sancționat și în Rusia.

Viktor Ugarov Viktor Ugarov a alergat maratonul de la Kanazawa (foto: runsociety.com) fără să se gândească o clipă că țara sa a fost suspendată din toate competițiile internaționale afiliate IAAF și WADA, având drept de fugă doar în interiorul Rusiei. Oficialii, la rândul lor, se pare că au considerat că poate să-l lase să participe. La două zile distanță au primit înștiințarea IAAF care le transmitea că trebuie descalificat. ”Recordul său va fi șters și nu va fi plătită nici prezența sa la start și nici premiul”, a anunțat IAAF. Organizatorii s-au apărat spunând că Ugarov a renunțat la legitimația sa de apartenență la federația rusă deci nu ar trebui să fie suspendat (!!!). ”Nu putem fizic să anunțăm absolut toți atleții. E mai mult o problemă a organizatorilor care i-au permis să ia startul în competiție”, a spus secretarul general al federației, Mikhail Butov, agenției The Associated Press. În alt caz, tot în Japonia, organizatorii maratonului Saitama nu i-au permis rusoaicei Tatyana Arkhipova să ia startul în cursă.

Frankie Fredericks monitorizează Rusia

Frank ”Frankie” Fredericks

Frank ”Frankie” Fredericks

De patru ori medaliat cu argint olimpic la probele de 100 de metri și de 200 de metri (1992 și 1996), namibianul Frankie Fredericks face parte din comisia de cinci persoane care se va ocupa de monitorizarea Rusiei, acum suspendată din toate competițiile din cauza dopajului. Președintele echipei va fi norvegianul Rune Andersen, expert anti-doping, ceilalți trei membri fiind Abby Hoffman, Anna Riccardi și Geoff Gardner. Între timp, atletul paralimpic rus Alexander Zverev, medaliat cu argint la Londra, a fost suspendat pentru nouă luni. De ce doar nouă luni? Pentru că folosirea marijuanei nu e considerată o faptă foarte gravă.