O alergătoare a ieșit la o fugă lungă, foarte lungă, de 111 kilometri, pe un Soare ieșit de nicăieri, surprinzător, în Anglia. Chiar dacă s-a dat cu cremă de protecție, la finalul alergării, gambele ei erau acoperite de bășici mari, oribile. Credea că astrul e de vină, dar nu, iritația groaznică venea de la planta crucea pământului.

Vă anunțăm dinainte că vor urma niște imagini urâte. O alergătoare britanică, Julie Nisbet, a plecat să fugă între 2 orașe, de-a lungul Zidului lui Hadrian, între Carlisle și Newcastle, pe o distanță de 111 kilometri. A parcurs distanța în 21 de ore, dar problemele au apărut la final. Ajunsă acasă a observat că picioarele ei, pe gambe, erau pline de bășici, rezultatul arsurilor solare, așa cum inițial credea. S-a bandajat și a plecat rapid spre spital. Bășicile au fost curățate, lichidul din ele a fost extras, dar nu după mult timp aceastea s-au umflat și mai mult. Alergătoarea din Anglia încă suferă de pe urma bășicilor. A aflat însă de la medici că aceastea au apărut nu numai din cauza arsurilor solare ci și a faptului că a intrat în contact cu frunzele crucii-pământului (brânza ursului, plăcinta porcului). Planta cu floricele albe care pare inofensivă conține o sevă toxică care provoacă arsuri care seamănă cu cele solare de gradul III.