Sportivele laureate cu aur la Jocurile Olimpice  –  Viorica Susanu, Georgeta Damian Andrunche și Valeria Răcilă van Groningen, președinte Bucharest RUNNING CLUB –  împreună cu Oana Năstase, director general Bucharest RUNNING CLUB – au mers în școlile din București pentru a promova practicarea sportului în rândul copiilor și adolescenților și a-i invita pe aceștia să se înscrie la cursele gratuite din cadrul OMV Petrom Semimaratonul București, care se va desfășura în perioada 14-15 mai 2016. Delegația a vizitat Școala Generală nr.5 și Liceul Teoretic Internațional de Informatică.

Peste 12.000 de oameni – voluntari, suporteri și alergători din peste 50 de țări vor participa la cea de-a cincea ediție a OMV Petrom Semimaratonul București care se desfășoară în week-end-ul 14-15 mai în capitală. Sâmbătă, 14 mai, au loc cursele copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, care vor alerga între 850 m și 1,4 km. Pentru duminică 15 mai, sunt programate cursele destinate adulților: cursa semimaraton (21 km), cursa Volkswagen 10 km individual, Vodafone Ștafetă (echipe de câte trei alergatori), Cursa Populară Mega Image (3,6 km) și Cursa Adolescenților (3,6 km) la care pot lua parte adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani.

Pentru Cursele Copiilor McDonald’s de sâmbătă 14 mai înscrierea este gratuită și se mai poate face online până în data de 8 mai pe site-ul Semimaratonului București – www.bucuresti21km.ro sau direct în Piața Constituției în dimineața zilei de 14 mai, începând cu orele 7:00. Pentru Cursa Adolescenților de duminică 15 mai, se mai pot face înscrieri în Piața Constituției vineri între orele 13:00 – 20:00, sâmbătă între orele 7:00 – 20:00 și, de asemnea, se oferă gratuitate pentru grupurile de alegători înscrise prin intermediul instituțiilor de învățământ.

Companiile care sprijină  cea de-a cincea ediție a evenimentului OMV Petrom Semimaratonul București sunt: OMV Petrom – partenerul oficial care dă şi numele evenimentului, Volkswagen – sponsor gold şi maşina oficială, adidas – sponsor tehnic, Vodafone – sponsor Șafetă și partener comunicații, Mega Image-sponsor Cursa Populară, McDonalds-sponsor Cursa Copiilor, Isostar – energizantul oficial, Izvorul Minunilor – apa oficială, Ursus – berea oficială, Caroli, Hotel Athénée Palace Hilton, City Grill-Hanu’ Berarilor, Repower, World Class, Global Relocation Services, mediaTRUST.

Despre delegația campioanelor olimpice:

  • Viorica Susanu –  multiplă campioană olimpică și mondială la canotaj, laureată de 4 ori cu aur la Campionatele Olimpice (Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008) și de 5 ori cu aur la Campionatele mondiale din 1997, 1998, 1999, 2001 și 2002.
  • Georgeta Damian Andrunache – multiplă campioană olimpică și mondială la canotaj, laureată de 5 ori cu aur (Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008) și și de 5 ori cu aur la Campionatele mondiale din 1997, 1998, 1999, 2001 și 2002.
  • Valeria Răcilă Van Groningen este preşedinta asociației Bucharest Running Club, inițiatoarea si organizatoarea OMV Petrom Semimaratonul București, a Raiffeisen Bank Maratonul București și a UNIQA Asigurări 10K &Family Run, campioană olimpică la Los Angeles 1984 la canotaj simplu vâsle şi medaliată cu bronz la Olimpiada de la Moscova 1980 la dublu vâsle. A participat la peste 25 de maratoane şi semimaratoane internaţionale.