Și la vârstă mare se fuge tare. Se apropie de vârsta pensionării și totuși parcurge cursele de 21 de kilometri și 97 de metri la viteze mari. Ștefan Ciochină (58 de ani) deține cel mai bun timp românesc la semimaraton la categoria M55, 1.19.04.

În 2017, la 57 de ani, la Semimaratonul București, Ștefan Chiochină alerga 1 oră și 19 minute, devenind astfel cel mai rapid român pe această distanță la categoria sa de vârstă, peste 55 de ani (a terminat pe locul 21). ”Acest record național este o satisfacție personală, arată că nu m-am pregătit degeaba, îmi spune că încă mai pot face ceva. Sper ca la următoarea cursă de semimaraton să pot fugi sub 1 oră și 18 minute. Și doar o secundă sub, ar fi fantastic!”, a declarat pentru 4run.ro Ciochină.

În tinerețe a fost semifondist

Bucureșteanul a început sportul în timpul școlii generale, când făcea ba atletism, ba fotbal. S-a lăsat o perioadă, dar ajungând în Capitală, s-a apucat iar, de data asta la Dinamo, iar mai apoi la clubul IMGB. ”Făceam 1.500 m și 3.000 m sală. Din când în când, și 5.000 m. 10.000 m nu am alergat niciodată, acolo deja e alt antrenament, altă treabă și consider că nu trebuie să amesteci probele. Și acum văd că sunt sportivi care aleargă de la 1.500 m până la maraton și nu înțeleg de ce, nu ar trebui să faci toate probele pentru că nu vei excela la nimic. Nici să faci maraton după maraton nu cred că e bine, organismul se va distruge până la urmă, intervine uzura, articulațiile vor avea probleme etc”, povestește Ciochină, antrenor de atletism cu patalama la mână.

Sportivul Master a alergat când era tânăr, de curiozitate, și un maraton și un semimaraton, după pregătirea de iarnă. ”Am făcut 2 ore și 29 de minute la maraton, iar semi-ul l-am terminat în 66 minute și 9 secunde”, adaugă sportivul care are ca PB-uri, 3 minute și 46 de secunde pe 1.500 m, 8 minute și 14 secunde în sală la 3.000 m și 14 minute și 12 secunde la 5.000 de metri: ”Timpii ar fi fost mai tari, dar la Campionatele Naționale nu se alerga niciodată tare, se fugea încet mai puțin pe ultimii 300 de metri când se ataca. Nu puteai face un timp bun”.

După ce și-a încheiat cariera sportivă nu a mai alergat, până acum cinci ani când l-au îndemnat prietenii să se reapuce. ”La vârsta mea, cred că rămân la semimaraton ca distanță maximă, este dur mai sus. Viteza, orice am vrea, orice am face, orice am zice, se pierde cu vârsta, calitățile motrice se pierd și ele, este ca la o mașină cu limitator”, ne spune sportivul care se antrenează singur și care nu a avut accidentări majore în cariera sa.

De la 700 km, la 350 de km pe lună

Ștefan Ciochină nu se mai antrenează ca pe vremuri, și-a înjumătățit distanța pe care o realizează lunar. ”Obișnuiam să fac două antrenamente pe zi, mai puțin duminică, aveam doar unul. Adunam 600-700 km pe lună. Acum, e altceva, am doar undeva la peste 350 km pe lună. Fac de toate! Bucăți, fartlek, dealuri, astea nu lipsesc!”, explică atletul care crede că nu numai kilometrajul și viteza sunt altele odată cu înaintarea în vârstă ci și felul cum trebuie făcută încălzirea: ”Trebuie să fim mai atenți pentru că nu mai suntem elastici ca în tinerețe, am devenit mai rigizi. O să alerg mereu. Dacă voi trăi 100 de ani, vreau să alerg cât pot de tare și la 100 de ani. O să ajustez viteza după ce îmi zice corpul. Important e să fiu sănătos”. Interesant este că personajul nostru aleargă mult mai bine decât foarte mulți sportivi mult mai tineri: ”Da, termin mai repede decât foarte mulți din cei mai tineri ca mine, cred că ține de mentalitate, de felul fiecăruia de a se motiva. Cred că mulți cedează prea ușor, nu au voință. Mi se par un pic delăsători, nu o zic cu răutate, este ceea ce observ, trebuie să încerce să facă ceva dacă tot au intrat în horă, dacă tot s-au apucat de sport”.

Fără ceas cu GPS

Ștefan Ciochină folosește un cronometru simplu, fără GPS: ”E de ajuns, i-au cu el timpul pe pistă la 400 de metri, iar pe asfalt, în parc, mi-am măsurat cu roata distanțele de care am nevoie. În cursă, întreb pe unul pe altul ce timp e când trecem anumite borne, merg după cum simt ritmul”. Atletul Master ne povestește și cum se făceau pantofii de alergare în anii ’80. ”Atunci era un centru de confecționat adidași la «23 August». Aveau o talpă de nu alunecai nici pe gheață. Bine, «vârfurile» de atunci primeau și încălțăminte de top. Acum folosesc Adidas și Asics”, povestește Ciochină, care își aduce aminte și ce efect avea alifia chinezească din micuțele cutii roșii: ”Dacă ți le dădeai pe la nas desfundau tot. Fugeai de mâncai pământul!”. (foto: Livia Costache & Arhivă Personală)

Articol apărut inițial în ziarul ”4run.ro OFFLINE”Pagina 8, ziarul 4run.ro OFFLINE