Ultra Trail du Mont Blanc este mai mult decât un concurs de alergare montană, mai mult decât un ultramaraton ce se dispută la poalele Mont Blancului. Este un eveniment care produce suferință și bucurie în același timp, cuprinde emoții, adună dorințe, realizează vise. UTMB-ul, în imagini!

Știri UTMB → PREZENTATE de Columbia

Startul spune tot despre UTMB! Da, este Campionatul Mondial de Ultramaraton montan, da, este cel mai mare concurs de alergare montană din lume!Start UTMB

Chiar dacă au în față aproape 170 de kilometrii de parcurs, mulți din alergători pornesc în goană!Viteză UTMB

Unul după altul, ultramaratoniștii adună pas cu pas, în drumul spre linia de finiș, chiar și în condițiile în care noaptea se anunță trimițând norii înainte, să ascundă priveliștile.Seara UTMB

Noaptea aduce frig, aduce vânt, aduce ceață, dar nimic nu oprește marșul care înghite kilometri și diferență de nivel.Noaptea UTMB

Dimineața aduce cu ea și priveliști care iau răsuflarea! Să alergi și să stai cu privirea atentă la potecă sau să iei o pauză și să contempli?

 

UTMB este un ultramaraton montan dar asta nu înseamnă că nu există și drumuri drepte, plate, ca-n palmă. 🙂 Mai există resurse pentru puțină viteză?

Totuși, prea mult plat strică într-o cursă ca asta! Apar din nou urcările, pantele, pentru că până la final trebuie adunați aproximativ 10.000 de metri diferență pozitivă de nivel.La deal, pe munte, UTMB

Frenezia a curpins tot muntele! Și vacile aleargă! Au ales direcția greșită, dar nu contează! 🙂Zoo, la UTMB

La final, unul e mai important decât ceilalți. E cel mai rapid, e François D’Haene! E la al treilea UTMB câștigat, e cel mai bun ultramaratonist montan din lume, e ”campionul mondial”!

Fotografii: © UTMB® – Pascal Tournaire, Franck Oddoux

Știrile de la Ultra Trail du Mont Blanc, transmise direct de la fața locului, de la Chamonix, vă sunt prezentate cu ajutorul Columbia Sportswear, una dintre cele mai mari mărci de îmbrăcăminte outdoor din lume. Colecția Columbia conține o gamă largă de îmbrăcăminte de stradă, outdoor, de schi și de sport. Împreună cu Columbia România vom efectua o tragere la sorți în care vom acorda cititorilor 4run.ro un voucher Columbia în valoare de 500 de lei.