Zece ani, între 1996 și 2006, partidul comunist din Nepal a dus un război de gherilă încercând să preia puterea, cei mai mulți soldați fiind copii de până-n 14 ani, băieți și fete (venite fără să fie silite, pentru a scăpa de violența sexuală des întâlnită în societatea statului de la poalele munților Himalaya). Una din aceste fete, Mira Rai (25 de ani), a ajuns o alergătoare montană de top.

”Am fost atrasă de mesajul lor care spunea că va fi o societate mai bună în Nepal, mai ales pentru femei”, povestește Mira Rai pentru theguardian.com. Sportiva a petrecut doi ani într-o tabără de antrenament a armatelor comuniste unde a învățat arte marțiale și să folosească o mulțime de arme. După 10 ani de conflict și aproape 15.000 de morți, după armistițiul dintre cele două tabere beligerante, mulți combatanți comuniști s-au înrolat în armată. Nu și Mira Rai care a ajuns acasă unde alerga, singură, în fiecare zi.

A început să participe la competiții anul trecut, împinsă de la spate de prieteni, iar anul acesta a câștigat câteva curse importante cum ar fi Mont-Blanc 80 km, cu un nou record, Tromso SkyRace sau Kathmandu Ultra. Câștigurile ei, nu foarte mari, dar imense pentru Nepal (un premiu de 1.000 de euro înseamnă două salarii medii anuale), le dăruiește familiei: surorile pot merge la școală iar părinții nu mai trebuie să-și facă griji că nu au ce mânca de pe o zi pe alta. ”Le datorez totul! Iubesc alergatul și l-aș face în orice condiții”, a conchis Rai pentru The Guardian. Mira Rai este pe locul doi al clasamentului Ultra întocmit de Federația Internațională de Skyrunning în 2015.

Mira Rai

Mira Rai

fotografii: arhivă personală, facebook