În ultimii doi ani, Radu Milea și Robert Hajnal, cei mai buni ultramaratoniști montani ai României, au votat împreună cei mai buni alergători evidențiați în cadrul Romanian Running Awards, premiile 4run.ro energizate de GoldNutrition. În acest an, Hajnal a ales să o facă ”incognito”, folosind sondajul pentru cititorii 4run.ro. Să vedem însă ce alegeri a avut Radu Milea, el însuși finalist la categoria ”Cel mai bun ultramaratonist montan”. S-a ales singur? 🙂

Alergătoarea anului 2017: Denisa Dragomir

  • Cea mai bună sprinteră: Bianca Răzor
  • Cea mai bună semifondistă: Claudia Bobocea
  • Cea mai bună fondistă: Ancuța Bobocel
  • Cea mai bună maratonistă: Ana Rodean
  • Cea mai bună alergătoare montană: Denisa Dragomir
  • Cea mai bună ultramaratonistă asfalt: Floricica Neacșu
  • Cea mai bună ultramaratonistă montan: Ana Cristina Constantin
  • Cea mai bună orientaristă: Andra Anghel
  • Cea mai bună triatlonistă: Antoanela Manac

Alergătorul anului 2017: Andrei Rusu

  • Cel mai bun sprinter: Petre Rezmiveș
  • Cel mai bun semifondist: Nicolae Coman
  • Cel mai bun fondist: Andrei Rusu
  • Cel mai bun maratonist: Nicolae Bălan
  • Cel mai bun alergător montan: Viorel Pălici
  • Cel mai bun ultramaratonist asfalt: Nicolae Buceanu
  • Cel mai bun ultramaratonist montan: Alex Petruț
  • Cel mai bun orientarist: Ionuț Zincă
  • Cel mai bun triatlonist: Răzvan Staicu

Dacă nu ați făcut-o până acum, puteți vota și voi, până pe 21 decembrie (ora 13.00), cei mai buni alergători la categoriile maraton, fond, semifond, sprint, alergare montană, orientare, ultramaraton montan, ultramaraton asfalt și triatlon, dar și alergătorul și alergătoarea anului, folosind lista de mai jos. În ”subsolul” articolului, dacă este necesar, puteți vedea o selecție a rezultatelor din acest an pentru fiecare din sportivii nominalizați.

 

 

Premiile Romanian Running Awards, energizate de GoldNutrition

Ediția a treia a premiilor 4run.ro, Romanian Running Awards, este energizată de GoldNutrition, un brand portughez care produce suplimente pentru sportivi, produse de nutriție certificate de analiza microbiologică și de laboratoare anti-doping recunoscute. Împreună cu GoldNutrition România, vom acorda premii celui mai bun alergător român și celei mai bune alergătoare române și, de asemenea, vom efectua trageri la sorți în care vom oferi cititorilor 4run.ro ”kit-uri de cursă”.

SPRINT SEMIFOND FOND MARATON ORIENTARE MONTANĂ ULTRA (munte) ULTRA (asfalt) TRIATLON