La ce ai nevoie de alergare dacă eşti pasionat de snowboard? Sau cutreieri zone accidentate într-o cursă enduro, plini cu adrenalină? Ai! Se pare că te ajută să aluneci mai bine când ajungi cu board-ul pe zăpadă, să stabilizezi mai bine skate-ul pe sol după ce s-a învârtit de câteva ori în aer, să converteşti rotaţia bmx-ului în noi trick-uri, pe parcursul unei zile lumină, fără să simţi oboseala.

Aflaţi de la unul din snowboarderii “nebuni” ai echipei fueled by BURN, Tudor Cristea, cum fuga îşi poate face loc în sporturile extreme. “Alerg cu fiecare ocazie. Este un lucru complex, solicitant, deloc monoton”, spune Cristea, snowboarderul din Baia Mare care crede că cel mai tare atlet din lume este Usain Bolt. Mişcarea aerobă – alergarea, înotul sau ciclismul – face parte din antrenamentele sportivului, pentru competiţiile de snowboard sau de enduro, concursurile off-road cu motocicleta. “Pentru mine sportul este un stil de viaţă”, a adăugat Cristea. “Cel mai mult îmi place să alerg în pădure, dar nu mă supăr nici dacă o fac în parc sau pe pistă de atletism”, a adăugat campionul enduro 2009, care a ocupat locul II la un concurs de triatlon organizat la Baia Mare. Despre un posibil maraton pe viitor? Snowboarderul crede ca ar fi o încercare pe măsură: “Este destul de greu, dar accept orice provocare”.

Tudor Cristea

Tudor Cristea

Tudor Cristea – Baia Mare(29 ani)
Board-erul din Baia Mare  (fotografii: BURN) are multe participări în cursele de snowboard, în ultimii ani clasându-se pe locul I la Ripper Mountain Dew Jib Stars (2010) şi Ribber Five-o Jib Stars (2009), dar este un adevărat ”star” la enduro, concursurile off-road cu motocicleta, unde a şi ieşit campion naţional în 2009.

Tudor Cristea: “Cea mai groaznică traumă fizică, în Italia”

Când nu are motocicleta între picioare sau boardul sub tălpi, Tudor Cristea, aleargă. Când nu face nimic din astea, înseamnă că se distrează. Sau că s-a accidentat. Cum? Povesteşte mai jos!

Cine te loveşte mai tare: bicicleta, snowboardul sau skateul?
Tudor Cristea – Cu toate poţi să te loveşti foarte tare. În orice sport cazi şi te ridici. Problema e când te ridici mai greu sau când te ridică alţii. (râde) Căzăturile de pe bicicletă cred că sunt cele mai dureroase.

Care a fost cea mai gravă accidentare de până acum?
Acum doi ani în Italia, la Burn River Jump, am sărit prea mult la un kicker (overshoot) şi am ajuns în zona de aterizare în fund. A fost de departe cea mai groaznică traumă fizică din viaţa mea. Nu am avut aer, mi-am muşcat limba foarte tare, iar spatele mă durea îngrozitor. Acela a fost unul din momentele când m-au ridicat alţii, după 3 ore, de la spital. Au venit cei de la salvamont şi m-au dus până la baza pârtiei, după care salvarea m-a transportat la o clinică de ortopedie. Au urmat radiografii, rmn-uri. Concluzia? Două vertebre din zona toracală tasate tare şi un disc intervertebral intrat în una dintre vertebre… Deci pauză.

Ţi-a fost frică de recidivă?
După ultima căzătura, cea din Italia, sunt momente în care am zis că dau orice numai să nu îmi fie rupt spatele, şi când îţi cam pui un pic de ordine în viaţă şi îţi prioritizezi lucrurile. Eu atunci am conştientizat că poţi cu adevărat să te accidentezi. Din cauza asta, la reîntoarcerea pe snowboard, mi-a luat un pic de timp să îmi treacă din reţinere, din frică. Mergeam cu boardul către kickere şi tot frânam. Din fericire, după antrenamente şi lupte cu innerself am reuşit să trec peste episodul acesta.

Înjuri mult când iei contact cu gheaţa, cu pământul?
De multe ori când cazi nu îţi vine să înjuri, ci te gândeşti doar la bunăstarea fizică. În ce priveşte momentele când nu îţi iese ceva, atunci scoatem vocabularul la înaintare! Şi e foarte bogat! (râde)

Snowborderii BURN

Snowborderii BURN

Suprafeţe de alergare – Alegeţi zăpada sau nisipul! Evitaţi betonul!

Suprafaţa de alergare gâdilă diferit talpa pantofului de alergare. Cum un tenisman joacă în funcţie de terenul de joc – hard, zgură sau iarbă – aşa şi un alergător vibrează diferit în funcţie de suprafaţă pe care fuge – zăpada, asfalt, beton, pământ, iarbă sau nisip.

Zăpada depusă peste zonele de alergare favorite este un plus. Dacă se trece peste temperatura scăzuta atunci fuga pe omăt este echivalentul unui combo: alergare şi sală de forţă. Pentru că neaua te face să fii atent la stabilitate, ceea ce face ca toţi acei mici muşchi care nu sunt folosiţi pe pistă să intre în funcţiune. Zăpada nu avantajează dacă se vrea alergări rapide, dar e excelentă pentru turele lungi în ritm mai puţin alert.

Nisipul este cea mai indicată suprafaţă de alergat, mai ales dacă se doreşte arderea multor calorii. Asta pentru că picioarele se afundă în nisip, când se aleargă pe plajă se depune mai mult efort decât de obicei.

Betonul, fiind foarte tare, trebuie evitat cât mai mult. Poate duce după scurt timp la apariţia durerilor în zona articulaţiilor sau a ligamentelor. Asfaltul este mai puţin tare decât betonul şi reprezintă una dintre suprafeţele cele mai folosite în oraşe. Absoarbe impactul mai bine decât betonul, aderenţa e bună, dar nu te fereşte complet de apariţia durerilor la ligamente şi articulaţii.

Pământul este recomandat pentru că absoarbe şocurile foarte bine dar gropile, pietrele şi alte mici obstacole ascunse pot deveni adevărate pericole dacă nu sunt văzute la timp. La fel şi iarba, mai ales dacă este deasă, absoarbe foarte bine şocurile impactului din timpul alergării. Necesită atenţie la micile gropi ascunse şi, după ploaie, la faptul că poate deveni un adevarat derdeluş.