În urma raportului făcut de juristul canadian Richard McLaren, în care se arată că laboratoarele antidoping din Rusia au protejat sportivii dopați, în cadrul unui sistem ”condus, controlat și supervizat” de ministerul rus al Sporturilor, ”cu ajutorul activ al serviciile secrete ruse”, se cere eliminarea completă a statului condus de Vladimir Putin de la Jocurile Olimpice de la Rio.

wada_disappearing_posRaportul a studiat perioada Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, ancheta condusă de Richard McLaren arătând că între 10 septembrie și 10 decembrie 2013 eșantioanele stocate în laboratorul din Moscova au fost schimbate. Potrivit raportului cerut de Agenția Mondială Anti-Doping, ministrul Sporturilor din fostul stat sovietic, Vitali Mutko, controla aceste operațiuni cu ajutorul serviciilor secrete ruse (FSB).

577 de sportivi au fost salvați de ”sistemul de schimbare a eșantioanelor pozitive”, dintre ei 139 atleți, 100 sportivi de la haltere, 40 de sportivi paralimpici, peste 20 luptători, canoiști, cicliști și înotători, și chiar și fotbaliști.

russian_doping-BBCAcest ”sistem de schimbare a eșantioanelor pozitive” a fost instaurat încă din 2011 și a durat până în 2015, în beneficiul sportivilor ruși din numeroase cu ocazia competițiilor internaționale organizate în propria țară. În ce privește atletismul, eșantioanele de la controalele antidoping de la Mondialele din 2013 de la Moscova au fost și ele schimbate, înainte ca Federația Internațională de Atletism (IAAF) să le poată recupera pentru a le analiza, indică raportul. ”La sfârșitul Mondialelor, laboratorul a pus deoparte eșantioanele pozitive care urmau să fie schimbate prin înlocuirea urinei, înainte ca ele să fie trimise unui alt laborator potrivit instrucțiunilor IAAF”, se arată în raportul McLaren. (foto & grafice: vostok.rs și BBC)