În vârstă de 12 ani, LeeAdianez Rodriguez s-a înscris la o cursă de 5 kilometri, dar pentru că a greșit la start, plecând alături de alergătorii de semimaraton, a fost nevoită să fugă 16 kilometri în plus. 🙂 A terminat în 2.43.31.

Brendalee Espada a fost o mamă foarte îngrijorată. Pentru mai bine de două ore Espada și-a căutat cu disperare fata de 12 ani. LeeAdianez ar fi trebuit să ia startul la o cursă de 5 kilometri, din cadrul evenimentului Rochester Regional Health Flower City Challenge, și nu mai ajungea la finiș. ”Mi-am dat seama după un timp că nu sunt alături de cei de la cursa de 5 kilometri, dar mi-am spus că trebuie să termin semimaratonul. Trebuia doar să alerg și să nu mă opresc”, a povestit fata de 12 ani la finalul cursei pentru NBC. LeeAdianez s-a antrenat două luni pentru cursa de 5 kilometri se arată pe washingtontimes.com, care adaugă că LeeAdianez a întrebat după 9 kilometri pe una din participantele alături de care alerga cât mai e la final. ”11 kilometri”, i s-a răspuns. 🙂 (foto: WHEC TV, printscreen)