Căștile arată exact ca cele pe care le porți când asculți muzică! Dar, sub ”bentița” care face legătura între cele două ”urechi” se găsesc mici electrozi ca niște ”crampoane” cu ajutorul cărora se transmite în creier impulsuri electrice de intensitate de 2.0 mili Amperi (mA), impulsuri care, susțin creatorii acestui gadget revoluționar, îți măresc capacitatea de efort.

Compania Halo Neuroscience din San Francisco, SUA, susține că a descoperit cum un sportiv poate câștiga la maximum de pe urma sesiunilor de antrenamente, se spune pe arstechnica.com. Poate pare un ”doping” electric, dar în acest moment ”ustensila” nu este interzisă de niciun organism sportiv. Halo Sport, căștile electrice, sunt focusate pe ideea de a crește performanțele transmițând un curent electric de 2.0 mA spre zona din creier care se ocupă de mișcare și coordonare. Conform producătorilor, dacă se poartă aceste căști în timpul antrenamentelor neuronii reacționează mult mai repede și astfel se maximizează câștigurile sesiunilor de pregătire. Un studiu făcut la sărituri cu schiurile a demonstrat că sportivii și-au îmbunătățit propulsia cu 31%. Căștile electrice costă 550 de dolari și se vând direct pe site-ul companiei, aici. (foto: haloneuro.com)

gif1-halo-neuro