Maratonul Retezat a ajuns la ediția a 6-a, startul fiind programat pe 6 august, la baza pârtiei din Râușor.

Maratonul Retezat, ajuns la ediția a 6-a, propune în acest an 2 curse principale, ambele cu startul sâmbătă, 6 august, și una pentru copii, cu startul a doua zi, de la ora 15.00. Cele două probe principale care se desfășoară pe cărările turistice din Parcul Național Retezat, au traseul comun între Râușor, zona de start, și Vârful Retezat, la 2485 de metri altitudine. Proba de maraton măsoară aproximativ 42,2 kilometri și are startul la ora 8.00, iar cea de semimaraton aproape 21 de kilometri, cu plecare de la ora 9.00. Traseele cuprind regiuni alpine înalte, participanții fiind nevoiți să aibă experiență montană. Organizatorii au impus alergătorilor limite de timp pentru parcurgerea celor două curse: 5 ore la semimaraton, respectiv 10 ore la maraton. Taxa variază în funcție de data efectuării plății, 70 de lei până la 14 iulie sau 100 de lei până la 1 august. Înscrierile se vor închide pe 30 iulie. Mi multe detalii pe site-ul organizatorilor, aici. (foto: Retezat Maraton, Facebook)