Florin Ionescu este cel mai bun alergător de obstacole ”tricolor”, deține recordul național de aproape 20 de ani (8.13:26, 1999), dar, scârbit de ce se întâmpla în atletismul românesc, a ales să părăsească țara și s-a stabilit pe coasta de Est a Americii în 2002.

Din primele 10 performanțe realizate vreodată de un român la 3.000 de metri obstacole, Florin Ionescu are 6, din care două au fost recorduri naționale. Timpi realizați în competiții de obiectiv, la Campionatele Mondiale: 8.15:44 în finala de la Goteborg (1995, a îmbunătățit recordul lui Gheorghe Cefan, 8.16:10, făcut în 1976) și 8.13:26 în seriile de la Sevilla (1999). În 2002, accidentat și certat cu oficialii Federației de Atletism, pe care i-a și dat în judecată, a trecut oceanul și s-a stabilit în SUA. ”Inițial, am fost antrenor de atletism pentru 12 ani la o școală, aveam oferte și de la colegiu dar nu mi s-au părut bune și nu m-am dus. În același timp, începusem să joc tenis, iar când am dus-o și pe cea mică la tenis mi-am spus de ce să nu mă fac antrenor. Să încerc să fac asta!”, povestește pentru 4run.ro fostul sportiv născut la Iași. Și a reușit! ”Am făcut școală, serioasă nu glumă, am dat testări, și teoretice și practice, trebuie să știi foarte bine toate loviturile, să faci față la rally-uri etc, nu a fost așa ușor, dar după un an și jumătate am luat licența. De ceva timp am început să lucrez la cel mai select Country Club din zonă, antrenor de tenis (Tennis Pro). Stau cu racheta în mână toată ziua. A fost o nebunie a mea asta, mi-a plăcut mult. Aș zice că sunt un antrenor decent, nu vreau să mă bat cu pumnul în piept. Mă bucur că sunt apreciat în comunitatea de tenis și cred că și din această cauză antrenez 3 copii de top, de nivel foarte bun național”, ne-a precizat Ionescu, care a spus și de ce e simplu să faci tenis în America: ”În SUA posibilitățile de a face sportul ăsta sunt enorme, gândește-te, numai în jurul casei mele la distanță nu prea mare sunt 35 de terenuri, toate gratis. Prost să fii să nu te duci să joci!”.

A dat în judecată federația de atletism

Florin Ionescu a ajuns la atletism la 14 ani după ce a fost văzut la un cros unde fusese trimis de profesorul lui. ”Am luat-o ușor-ușor, iar după un an de antrenamente eram cu echipa la cros la Campionatul Național. După încă puțin timp am ajuns la Campionatele Mondiale de Juniori unde am terminat pe locul 10”, își aduce aminte fostul sportiv care ajungea în săptămânile cu volum mare și la 600 de kilometri alergați. ”În sportul de performanță nu ești niciodată 100%, mereu doare ceva. În 2002, m-am accidentat din nou, de data asta mai urât, un tendon rupt, și mi-am spus că e timpul să fac altceva în viață. Poate mai continuam o perioadă dacă nu erau problemele cu cei de la Federație, dar tot răul spre bine. Oricum, atletismul a fost viața mea, am învățat multe lucruri de la acest sport care mi-au fost de folos atât în viață, cât și în carieră”, ne-a expus Florin motivele care l-au dus să renunțe la sportul pe care l-a practicat atât de bine. De ce a dat în judecată FRA? ”Atunci Federația era condusă de «marele meu prieten» Nicolae Mărășescu. Acolo se făceau tot felul de șmenuri. Noi nu eram cu ăștia, aveam manager un italian. Și pentru asta au suspendat-o pe Simona, soția mea, direct un an pentru că nu ar fi anunțat că se duce la un anumit concurs. Nu mustrare, nu amendă, nu, direct 1 an de suspendare! Au scos-o din circuit, am pierdut 10-15.000 de dolari. Ea atunci era programată să fie «iepure» la câteva curse din Golden League la care nu a mai putut să se ducă. M-am certat rău cu ei, cu Mărășescu, i-au oprit suspendarea după câteva săptămâni dar răul fusese făcut. Apoi i-am dat și în judecată, îmi pare rău că nu m-am dus la Tribunalul Sportiv de la Laussanne”, a conchis Ionescu.

Alături de familie, în apropiere de Baltimore

Florin Ionescu locuiește alături de soția Simona și de fata Elisabeth (10 ani) pe coasta de Est a SUA. Simona a fost și ea atletă, semifondistă, în plus față de numeroasele podiumuri luate la meeting-urile internaționale, clasându-se și pe locul 8 la Campionatul European de Sală (n.n. – PB 1.500m: 4.09:60, 800m: 2.02:08, 3.000m: 9.06:73). Elisabeth face acum tenis, după ce pentru câțiva ani a fost la gimnastică. ”Ne asigurăm să nu aibă probleme. Încercăm să-i oferim tot ce-i trebuie plus tot ce am învățat noi ca sportivi de performanță, să nu facă nimic după ureche”, ne-a spus Florin Ionescu.

La Mondiale, să facă recorduri, nu în vacanță!

Florin Ionescu a făcut de 2 ori cel mai bun timp național la 3.000 m obstacole, ambele fiind ”cronometre” mai rapide de 8 minute și 16 secunde. De altfel, moldoveanul rezident în SUA este singurul român care a scăzut în această probă sub această barieră. Florin Ionescu alerga pe pistă aproape tot timpul 3.000 de metri obstacole, rar 3.000 sau 5.000 de metri plat. ”Mai făceam cros, unde am la locuri doi de le-am uitat numărul. Nicolae Negru era inamicul public numărul unu, m-a bătut tot timpul! Nu-l făceam nici dacă aduceam miliția!”, spune glumind Florin, care a fost și este prieten bun cu cel care deține recordul național la semimaraton. Pentru trei ani a fost la Steaua și, chiar dacă i se spunea să rămână la clubul Armatei, a ales să se ducă la Sfântu Gheorghe, acolo unde Carol Santa formase unul dintre cele mai tari grupuri de atleți din țară (Alex Vasile, Ovidiu Olteanu, Florin Ionescu, Adrian Maghiar, Ovidiu Tat etc).Două competiții finale, două super-performanțe

”Cred că nici în 150 de ani nu se va mai forma o trupă la fel de valoroasă în România. Ne și ajutam, dar și eram unul împotriva celuilalt. Tocmai datorită acestui grup, a antrenamentului împreună, toți am început să avem rezultate foarte bune, într-o perioadă nu foarte mare de timp”, își aduce aminte fostul sportiv. ”În 1995, am fost dus la Mondiale pe ideea… să vedem ce poate ăsta, să se acomodeze și el cu atmosfera. Titi Mihail, secretar la Federație atunci, era în tribună, îi zicea lui Ovidiu Olteanu că ce fac, cred că sunt la Internaționalele României de iau cursa pe cont propriu? Mi-am zis atunci că nu am nimic de pierdut, am făcut pentru prima dată record național și am ieșit pe locul 6 (n.n. – 8.15:44, Goteborg)”, își aduce aminte Florin. La 4 ani distanță, a alergat la Sevilla. ”După 1995 am cam început să mă accidentez. De multe ori pentru că mă supra-antrenam. În 1999 eram însă bine. Titi Mihail a venit la Sfântu Gheorghe și a zis că am eu barem de Mondiale, dar ”șefu” (n.n. – Nicolae Mărășescu) nu crede că o să fac mare lucru. I-am spus că, în Spania, merg să fac record național, nu în vacanță. Asta s-a și întâmplat, 8.13:26 în calificări, iar în finală 8.18:17, locul 8. Singurul meu regret este că nu am concurat la Europene și că la Jocurile Olimpice nu am fost niciodată la nivelul meu maxim”, a povestit Ionescu care a adăugat: ”Un singur lucru nu m-ai întrebat, de ce toți care fac sau au făcut performanță nu sunt în țară? De ce Nourăscu (n.n. – antrenorul Constantin Nourăscu) a făcut performanță în Tunisia, Santa (n.n. – antrenorul Carol Santa) face în Turcia? De ce băieții ăștia de stau prin Boulder, Șimon, Popică, nu sunt folosiți în România? Gestionarea atletismului a fost și cred că încă mai este precară. Nu prea am ținut legătura cu nimeni, am fost scârbit. Ce-i drept, suntem cam toți aici în SUA, și mai tot vin (n.n. – Ionescu, Negru, Olteanu, Diță, Cătună, Șimon, Olaru etc)”.

  • S-a întâlnit cu Gheorghe Cefan până acum? Da, după ce am făcut recordul, m-a felicitat. Recordurile sunt făcute să fie bătute, dacă se trezește vreunul că vrea să-l bată pe-al meu, să mă sune că-i spun cum să facă. Trebuie să muncească! Proba asta, 3.000 de metri obstacole, este foarte grea. E cu ritm, trebuie să alergi, să și sari, să ai viteză și rezistență, să fii tehnic.
  • Care a fost concursul preferat? Campionatul Europei pe Echipe, tocmai pentru că eram cu echipa, se adunau punctele, atmosfera era faină. Atunci a și fost singura dată când România, la băieți, a fost în Super Ligă. (n.n. – are 5 locuri I, dintre acestea amintim unul în 1997, o cursă terminată în 8.27:35, și altul în 2000, când a trecut linia de finiș în 8.28:40)
  • Ce suprafață de alergare prefera? Mie nu mi-a plăcut niciodată șoseaua, mergeam bine pe cros și îmi plăcea pista. Alergări foarte lungi nu prea făceam, 14-15 km, rar mă avântam la mai mult. La maraton nu m-am gândit niciodată, mie și să mergi cu mașina 42 de kilometri mi se pare mult.
  • Cu ce a alergat recordurile naționale? La primul, am avut Nike, la al doilea, Asics.
  • Câți kilometri de alergare aduna săptămânal? Erau săptămâni în care ajungeam și la 600 de kilometri. De obicei, făceam 2 antrenamente pe zi. Este bine să te antrenezi în haită. Dacă unul fuge într-o pădurice, altul în alta, nu o să facă niciunul nimic. O să fim ca la ultima ediție de Jocuri Olimpice, la care am crezut că România nu este reprezentată de nimeni, alea au fost rezultatele. Păi, când noi ne duceam la alergările lungi ieșeam câte 20. Trăgeam toți, numai așa se face performanță!

foto: Arhivă Personală

 

Articol apărut inițial în ziarul 4run.ro OFFLINE