Claudia Prisecaru începea atletismul acum 12 ani, a făcut semifond, marș, ca mai apoi să treacă la proba pe care o aleargă azi, prima oară reușind să coboare sub 10 minute în 2017. Primul titlu la senioare, la 20 de ani.

Claudia Prisecaru (21 de ani), atletă antrenată de Cristian Orza, a devenit anul trecut pentru prima dată campioană națională la 3.000 de metri obstacole, o probă unde România a avut două super alergătoare, Cristina Casandra și Ancuța Bobocel, dar nu a fost mulțumită. ”Cursa nu a ieșit cum am vrut eu, doream să fac barem pentru Europene și nu am făcut. Mi-a părut foarte rău, dar nu merge totul perfect mereu”, ne spune Claudia, sportiva din Focșani terminând cursa după 10 minute, 7 secunde și 77 de sutimi. Cu un an înainte avusese un parcurs mult mai bun la Campionatele Europene de tineret, unde a terminat seria după 10.07:40 și finala după 9.57:37 (n.n – cel mai timp al ei). ”În finala de la Bydgoszcz, chiar și cu o mică accidentare, mi-am făcut cursa aproape tot timpul. Au fost ceva probleme în ultimii 600 de metri, m-am cam tăiat un pic, dar atunci am făcut PB, a fost prima oară când am coborât sub 10 minute”, rememorează sportiva care la începutul lui 2019 a concurat la CN de Sală, acolo unde a devenit campioană națională la 3.000 de metri (n.n. – 9.16:59, PB).

Claudia a ajuns la atletism după ce sora ei cu trei ani mai mare, Corina, începuse acest sport. ”M-am dus mai mult pentru că eram invidioasă pe ea, că făcea ceva și eu nu. Era o joacă la început, mergeam la antrenamente și nu făceam cine știe ce. La primul concurs toate colegele mele au luat medalie, numai eu nu am luat nimic, m-am înfuriat tare și mi-am zis că așa ceva nu o să mi se mai întâmple niciodată. Prima cursă de 2.000 de metri obstacole am făcut-o fără antrenament specific, am alergat slab, parcă 7 minute și 40 de secunde, dar am încercat să duc cursa cum știam eu mai bine. Lucrurile au devenit mai serioase din 2013, după ce am ajuns la Campionatul Balcanic de juniori”, își aduce aminte zâmbind Claudia, care alerga inițial 1.500 de metri și 3.000 de metri, pentru un an concurând fără să-i placă și la marș.

  • Ce aleargă în 2019? Va fi un an plin, poate mai plin decât până acum. A fost Campionatul Național de Sală, apoi după sezonul indoor am luat o săptămână pauză, iar acum pregătesc sezonul de aer liber. Urmează Campionatul Universitar, Campionatul Național, Internaționalele României. Sper să fac baremul pentru Europene, e greu, dar nu imposibil.
  • Pantofi de alergare? Folosesc Adidas UltraBoost și Nike ZoomFly. La pistă, ”cuiele” sunt Nike.
  • Accidentări? Singura mai urâtă a fost o periostită la ”stângul”, se învinețise piciorul în zona aia, durea destul de tare.
  • Refacere? Fac masaj, cam de 3 ori pe săptămână, mai mergem la bazin, mai des când sunt în pregătire la Băile Felix.

PB, Claudia Prisecaru

  • 3.000 m obstacole: 9.57:57 (2017)
  • 5.000 m: 16.37:91 (2018)
  • 1.500m sală: 4.21:08 (2019)
  • 3.000m sală: 9.16:59 (2019)

foto: MediaSport & Arhivă Personală

 

Articol apărut inițial în ziarul 4run.ro OFFLINE4run.ro OFFLINE editia a 6-a