Bucharest RUNNING CLUB a anunțat că peste 13.000 de participanți din peste 60 de țări vor lua startul la cea de-a cincea ediție a OMV Petrom Semimaratonul București, care are loc sâmbătă 14 mai începând de la ora 10:30 și duminică 15 mai de la 08.30 în Piața Constituției.

În data de 9 mai, Bucharest RUNNING CLUB (BRC) a organizat conferința de presă pentru lansarea celei de-a cincea ediții a OMV Petrom Semimaratonul București, prilej cu care au luat cuvântul Valeria Răcilă van Groningen, președinte BRC, Liliana Stănculeț, Corporate Brand Manager OMV Petrom, Laura Barbu, Director Brand & Marketing Communication Vodafone România, Ramona Ciocodei, Communication Manager McDonalds România. Conferința a fost moderată de Oana Nastăse, director Bucharest RUNNING CLUB.

„Anul acesta ne mândrim cu faptul că am reușit să convingem peste 500 de colegi să ia startul la cea de-a 5 ediție a OMV Petrom Semimaratonul București. Suntem cea mai mare echipa de „corporatiști”. Cu cât suntem mai mulți, cu atât putem ajuta mai mult, de aceea anul acesta echipa OMV Petrom aleargă pentru Fundația Olimpică Română și susține proiectul Împreună pentru sportivii României”, a declarat Liliana Stănculeț, Corporate Brand Manager OMV Petrom S.A. „Ca în fiecare an, susținem cu bucurie semimaratonul organizat de Bucharest Running Club, în calitate de partener de comunicații și sponsor al Ștafetei Vodafone. Cu ocazia competiției, Fundația Vodafone România și angajații Vodafone România care vor alerga promovează, pentru al doilea an consecutiv, cauza HOSPICE Casa Speranței, printr-o acțiune de strângere de fonduri”, a spus și Laura Barbu, Director Brand & Marketing Communication, Vodafone România.

Oana-Nastase-Iliana-Stanculet-Laura-Barbu-Valeria-Racila-Ramona-Ciocodei“Sunt foarte fericită când văd ca atleții, sportivii de performanță își unesc eforturile cu artiștii, antrenorii, bloggerii, pentru a promova sportul de masă și mișcarea in aer liber. Sunt recunoscătoare tuturor ambasadorilor Semimaratonului Bucuresti OMV Petrom, mai ales că unii dintre ei sunt colegele mele, campioanele olimpice la canotaj Georgeta Damian Andrunache, Paula Ivan, Doina Ignat, Viorica Susanu”, a declarat Valeria van Groningen, președinte Bucharest Running Club. “În 2012, când am demarat Semimaratonul București, am pornit cu 3000 de alergători, iar anul trecut am ajuns la peste 12.000 de alergători (adulți și copii). Semimaratonul Bucuresti a ajuns în cinci ediții la aceeasi dimensiune ca și Maratonul București în 9 ediții și suntem mândrii ca Bucharest Running Club a contribuit la dezvoltarea atletismului de masă, că în fiecare an numărul persoanelor care încep să aiba un stil de viață activ prin alergare crește cu 35% și că „Bucharest Running Club premier events” sunt o sărbătoare a capitalei și a țării,” a adăugat Oana Năstase, Director Bucharest RUNNING CLUB.

Marius Ionescu, aleargă în ștafetă cu Alex Corneschi și Ionuț Zăizan

Favoritul OMV Petrom Semimaratonului București  2016 este kenyanul Cosmas Jairus Kipchoge Birech, iar la feminin, Dire Tune Arissi din Etiopia. Ca în fiecare an, pentru distanţa de semimaraton –21,097 km vor fi prezenți și alți alergători de elită din Kenya, Maroc și Etiopia. Federația Română de Atletism va organiza în premieră la OMV Petrom Semimaratonul București, Campionatul Național de Semimaraton, Seniori, Tineret și Juniori, masculin și feminin. La proba de ștafetă va concura în echipă cu Alexandru Corneschi și Ionuț Zaizan, Marius Ionescu  atletul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio. Ștafeta Bucharest Running Club va fi compusă din Iulian Danciu, Daniel Attila și Cosmin Trofin.

Ciprian Bălănescu și Marius Ionescu, la ștafeta Maraatonului București

Ciprian Bălănescu și Marius Ionescu, la ștafeta Maraatonului București

Sâmbătă 14 mai, începând cu orele 10:30, la Cursa Copiilor McDonald’s, vor lua startul din Piața Constituției, grupați pe categorii de vârstă și gen (5-6, 7-8, 9-10, 11-12 ani băieți și fete), copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Pentru Cursa Copiilor, kiturile de participare se pot ridica în dimineața zilei de 14 mai începând cu orele 7:00 din Sport Expo (Piața Constituției) iar cei care nu s-au înregistrat online, dar vor să alerge, pot veni, de asemenea, la Sport Expo pentru a ocupa ultimele locuri libere. Primii clasați vor fi premiați de către McDonald’s cu biciclete și alte articole sportive. De asemenea, se vor acorda premii speciale pentru şcolile şi liceele care au înregistrat cel mai mare număr de participanți, iar în acest an, Caroli va premia și profesorii cu cei mai mulți elevi. Bibi și copiii de la Contrapunct vor concerta sâmbătă 14 mai în Piața Constituției.

Duminică 15 mai, la orele 8:30, vor lua startul alergătorii de la Cursa Adolescenților, respectiv de la 10km Individual Volkswagen, fiind urmați la 8:33 de cei de la Cursa Populară Mega Image. La 9:30, încep cursele de Semimaraton și Vodafone Ștafetă, formate la această ediție din echipe de câte 3 alergători. Participanții deja înregistrați sunt așteptați să își ridice kit-urile de la Sport Expo, spațiul special amenajat în Piața Constituției. Cei care nu s-au înregistrat online, dar vor să alerge, pot veni de asemenea la Sport Expo pentru a ocupa ultimele locuri libere vineri, 13 mai, între orele 13:00-20:00, sâmbată 14 mai, între orele 11:00-20:00, când se pot înscrie și/sau ridica kit-uri precum și duminică, 15 mai, în intervalul orar 07:00-07:30 (doar cei care sosesc in București în dimineața competiției).

Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse, precum și primilor trei clasați din categoria participanților în scaune cu rotile, de asemenea, pentru fiecare cursă în parte. Campionii de la cursele de semimaraton (21,097 km), 10 km individual Volkswagen (10,548 km) și semimaraton ștafetă Vodafone vor primi premii în bani. Vodafone va oferi premii pentru 6 echipe de ștafetă (primele două echipe de bărbați, primele două echipe de femei și primele două echipe mixte) constând în telefoane mobile de ultimă generație, Mega Image va oferi vouchere de cumparaturi pentru Cursa Populară Mega Image iar OMV Petrom va oferi bonuri de carburant pentru primii clasați diferite categorii.

Noutatea acestei ediții este că pe lângă deja binecunoscutul serviciu,“Volkswagen te fotografiază” pentru toți alergătorii cursei 10 km individual VW, Ursus va fotografia alergătorii care participă la Cursa Populară Mega Image, iar Caroli îi va fotografia pe participanții care vor fi prezenți la încălzirea de sâmbătă, 14 mai în Piața Constituției. Alergătorii care participă la aceste probe și momente din cadrul Semimaratonului București trebuie să intre pe www.bucuresti21km.ro pentru descărcarea aplicației și pentru primirea albumelor foto personalizate pe contul propriu de Facebook.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, “ONG Challenge” este provocarea adresată celor 15 cauze partenere ale OMV Petrom Semimaratonul București precum și tuturor alergătorilor care vor avea ocazia să voteze cel mai bine gestionat punct de hidratare și /sau punct de animație întâlnit pe traseu. Pe toată durata desfășurării curselor, pe traseu au fost amenajate peste 20 de puncte de hidratare și de divertisment, pentru a încuraja alergătorii, aceștia având disponibilitatea de a vota ONG-ul care a venit cel mai mult în sprjinul lor.

Atenție! Trafic restricționat pe anumite artere!

Traficul va fi închis sâmbătă, 14 mai între orele 06:30-14:30 pe bd. Unirii, ambele sensuri, între Piața Constituției și Bd I.C. Brătianu și pe bretelele adiacente Pieței Constituției, iar duminică, 15 mai, circulația auto este restricționată  între orele 06:30-15:30 pe traseele menționate mai jos:

  • pentru Cursele Semimaraton, Cursa Individuală Volkswagen, Ștafetă Vodafone (21km, 10km și 8k+8k+5k): Piața Constituției; Bulevardul Libertății–Rondul Coșbuc, Bulevardul Libertății, Piața Constituției, Bulevardul Unirii, Piața Alba Iulia, Bulevardul Decebal, Piața Muncii (Hurmuzachi), Bulevardul Basarabia (până la Bulevardul Chișinău), zona Arena Național,Bulevardul Basarabia, Piața Muncii, Bulevardul Decebal, Piața Alba Iulia, Bulevardul Unirii, Piata Constituției, Bulevardul Libertății, Bulevardul Națiunile Unite, Piața Națiunile Unite, Splaiul Independenței, Calea Victoriei (până la strada Matei Millo), Splaiul Independenței (până la intersecția cu strada Știrbei Vodă), Bulevardul Libertății, Piața Constituției;
  • pentru Cursa Populară Mega Image și Cursa Adolescenților (3,6 km): străzile din jurul Palatului Parlamentului și ale Parcului Izvor,respectiv Bulevardul Libertății, Calea 13 Septembrie, strada Izvor, Hașdeu, Splaiul Independenței, Bulevardul Libertății, Piața Constituției.

Harta traseelor competiției poate fi accesată pe: www.bucuresti21km.ro/media/2012/general_map.jpg și www.bucuresti21km.ro/media/2012/kids_map.jpg.

Pentru că OMV Petrom Semimaratonul București este mai mult decât o competiție de alergare, este o sărbătoare a orașului București, atât pe traseu cât și în Piața Constituției vor fi organizate concerte la care vor lua parte artiști de la Roton.

Evenimentul va fi transmis în direct pe site-ul propriu www.bucuresti21km.ro/live și pe pagina de Facebook www.facebook.com/Bucharest21km/, cu sprijinul Vodafone, Partener Comunicații. Pe lângă vizualizarea imaginilor de start/sosire și premiere, veți afla informații despre ceea ce se întâmplă pe traseu,  despre cauzele sociale pentru care se aleargă și despre personalitățile prezente în studioul mobil amenajat în Piața Constituției. Transmisia va avea loc sâmbătă 14 mai între orele 9:15 – 15:00 și duminică 15 mai, între orele 7:15 – 15:00.