Cele două maratoniste române, Paula Todoran și Daniela Cîrlan, au rămas fără un rucsac cu obiecte personale, bagajul fiind subtilizat în momentul când cele două atlete se duceau spre arena de volei pe plajă.

daniela-cirlan-alergareȘtirea a fost dată de Comitetul Olimpic Român, printr-un comunicat: ”În ziua de 16 august 2016, în jurul orei 14,00 (20,00, la București), sportivele Paula Claudia Todoran și Elena Daniela Cîrlan se aflau în zona arenei olimpice de beach-volley și au remarcat lipsa unui rucsac care conținea obiecte personale. Ele nu au văzut momentul furtului și nu au interacționat în niciun fel cu presupușii făptași. Au contactat imediat un voluntar Rio 2016, care le-a însoțit la cea mai apropiată secție de poliție, unde au completat un raport. În același timp, au reușit să contacteze responsabilul Federației Romane de Atletism din cadrul Echipei Olimpice a României. Șeful de misiune, Alexandru Epuran, s-a deplasat la secția de poliție, de unde a asigurat transportul în siguranță la Satul Olimpic și obținerea unei noi acreditări pentru Paula Todoran. Ambele atlete sunt în siguranță în Satul Olimpic”.

Ce au făcut cele două maratoniste române în cursa de maraton olimpic, aici.

Președintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene, arestat

Președintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), irlandezul Patrick Hickey, a fost arestat fiind acuzat că face parte dintr-o rețea de vânzare ilegală de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Această arestare vine după alte câteva și a avut loc în cadrul unei anchete despre vânzarea ilegală de bilete pentru JO 2016. Poliția braziliană anunțase, luni, că a emis patru mandate de arestare, unul dintre acestea împotriva britanicului Marcus Evans, președintele clubului englez de fotbal Ipswich Town (liga a doua). Irlandezul Kevin James Mallon, implicat și el în afacere, precizează agerpres.ro, reținut în ziua deschiderii JO 2016, este unul din conducătorii companiei britanice THG, al cărei președinte James Sinton a fost arestat în 2014 pentru o afacere similară cu bilete la CM 2014 din Brazilia.

Rezultate

  • 1.500m feminin: Faith Kipyegon (4.08:92, Kenya), Genzebe Dibaba (4.10:27, Etiopia), Jennifer Simpson (4.10:53, SUA).
  • 110m garduri: Omar McLeod (13:05, Jamaica), Orlando Ortega (13:17, Spania), Dimitri Bascou (13:24, Franța).