Alergarea montană este o sumă de urcări și coborâri pe care le ”fugi” sau le mergi, de trasee pline de pietre și rădăcini care se ”desfășoară” uneori la altitudini mari, foarte mari, pe parcursul cărora poți traversa mai multe climate, vremea pe munte fiind capricioasă, și care necesită un echipament adecvat care de multe ori e și obligatoriu. Nu?

La ce trebuie să fii atent, la ceas sau la traseu?

Szabolcs-István György: Nu prea mă uit la ceas, poate doar în punctele cheie, ca să compar cu timpii altora care au făcut deja bucata respectivă să văd cum stau. În cursă e irelevant ceasul.

Denisa Dragomir: Nu prea mă uit la ceas, poate doar când traseul este mai alergabil. În rest sunt foarte concentrată, focusată, pe cărare, dacă nu, așa se pot întâmpla accidente. Ar fi preferabil nici să nu îl am cu mine, dar nu se poate. 🙂

Viorel Pălici: Mă uit cel mai mult la traseu, la ceas doar să văd cât am făcut pe un anumit segment, depinde de cursă, ce urmăresc pe parcursul ei.

Ingrid Mutter: În cursă nu prea mă uit la ceas, doar rar, mai mult să văd altitudinea la care sunt, la ritm doar când ajung acasă mă uit cum a fost.

Ionuț Zincă: Rar mă uit la ceas, doar pe coborârile lungi și line, și uneori pe urcări să verific orientativ cum stau.

Urcare sau coborâre? Alergat încet sau mers repede?

Szabolcs-István György: Urcarea îmi place cel mai mult, coborârea, depinde cum mă simt. Ideal ar fi să alergi la urcare indiferent de ce pantă e. Dar e greu să ajungi la condiția să poți duce asta tot timpul. În antrenament eu am mai puține pante făcute la mers decât făcute în alergare de acea și am uneori mici dificultăți în a intra repede în mers când mi-o cere traseul. Dacă aș putea alege aș prefera distanța mai scurtă chiar cu o pantă mai accentuată, decât cea lungă cu o pantă lină, pentru că altfel înseamnă pași în plus, deci timp pierdut.

Denisa Dragomir: Pe amândouă le prefer. În funcție de pantă, de gradul de înclinație, dacă e foarte abruptă ai mai mult spor la mers. Mă simt bine și pe zonele tehnice și pe cele alergabile, pantă să fie, că nu contează. Cât timp ești pregătit, poți face orice.

Viorel Pălici: Nu am preferințe, mă simt bine și pe amândouă, chiar dacă coborârea o simți mai tare, fizic vorbind. Pe pantă abruptă, folosesc mersul rapid. Am făcut și alergare și mers rapid, ca timp nu pierzi nimic dacă mergi. Dacă am de ales, aș prefera varianta de pantă mai scurtă, chiar dacă e mai abruptă, pentru că e mai rapidă.

Ingrid Mutter: Îmi plac ambele, dar mai mult coborârea pentru că pot să alerg repede, am mai multă senzație de libertate. Știu însă că mai am de lucru ca și tehnică. Eu de obicei fug cât pot și când simt că dacă aș merge ar fi mai repede decât dacă aș alerga, atunci încep să o iau la pas. Are importanță și cum faci trecerea de la mers la alergat, pentru că nu e tot timpul ușor. Nu contează dacă cărarea e mai lungă dar pe o pantă mai lină sau mai scurtă dar pe una mai accentuată, toate urcările au farmecul lor.

Ionuț Zincă: Încă pe urcare mă simt mai bine. Nu pot să mai cobor ca înainte pentru că încă nu am recuperat masa musculară pe piciorul stâng, unde am avut accidentarea, îmi mai lipsește încă 2 centimetri. Se vede asta cu ochiul liber, dreptul e mai mușchiulos decât stângul. Eu pe urcări alerg tot timpul. Nu mai merg din 2011, cre d că mi-am schimbat tehnica prin antrenamente. Poate doar în cazuri speciale, când e terenul foarte accidentat și trebuie ridicat piciorul foarte mult. Prefer un traseu pe o pantă mai lungă și mai lină, pentru că mă avantajează.

Ce nu trebuie să lipsească niciodată din echipament?

Szabolcs-István György: Nu folosesc bețe! La brațele mele ce naiba să fac cu bețele? Dacă e numai urcare, i-au pantoful mai minimalist, dar în rest pe cel cu multă amortizare, trebuie foarte mult unul bun mai ales dacă nu ai venit să te menajezi. La aderență, stau bine cam toate. Ca o lege nescrisă, la unele curse chiar și scrisă, cred că obligatorii trebuie să fie foița de vânt și șapca (eu asta o mai folosesc și să o umezesc cu apă și apoi să o pun în cap să mă răcoresc).

Denisa Dragomir: Am încercat cu bețele, dar nu prea îmi iese. Te ajută dacă știi să le folosești. Ca încălțăminte cel mai indicat este să ai perechea cu care te simți cel mai bine. Dacă e vreme bună, nu prea plec cu nimic la mine, dar în rest trebuie obligatoriu o foiță, geluri, o vestă dacă consideri că punctele de hidratare nu sunt de ajuns.

Viorel Pălici: Bețele le folosesc, la deal mai recuperezi din energie, mai protejezi picioarele, transferi cam 15% din energie. Depinde de cursă, pantofi de munte și foiță de vânt. În mod normal am un adidas mai subțire pentru cele scurte și unul cu amortizare bună pentru cursele lungi.

Ingrid Mutter: Bețele nu prea le folosesc, deși aș mai încerca cel puțin la verticaluri, trebuie însă să-mi iau unele foarte ușoare. În curse nu prea îmi plac pentru că nu vreau să le car cu mine pe coborâri. Am mai multe perechi de La Sportiva, Helios pentru verticaluri, Mutant, la maratoane, sau Akira, care deși sunt puțin mai grei au mai multă amortizare. Foița musai, ”papuci” cu profil adecvat, ceva pe cap, gen o șapcă, și dacă ești la început și vei petrece mai mult timp pe munte, mai ales în zonele unde se ajunge greu la tine în cazul în care te pierzi, o folie de supraviețuire.

Ionuț Zincă: Folosirea bețelor ține de tehnică. Consider că dacă nu ești alergător care folosește des astea nu te ajută, mai mult te încurcă. La vertical, trebuie încălțăminte ușoară, minimalistă, pentru agresivitate. Pe distanțe mai mari de 20 de kilometri, trebuie căutată comoditatea, pentru că la coborâre nu mai are ce să absoarbă vibrațiile și atunci nu va fi bine, te dor toate alea. În cursă trebuie un pantof bun, șosete bune, cred că influențează 50% apariția bășicilor, compresii pentru reducere vibrațiilor (eu cred că numai pentru asta sunt bune) și foița de vânt care trebuie să fie material obligatoriu.

Căldura, ploaia sau frigul? Care cauzează scăderea vitezei?

Szabolcs-István György: Categoric căldura influențează viteza, timpul final. Te suge de energie, nu mai ai randament și mușchii au probleme.

Denisa Dragomir: La căldură mă simt bine, frigul nu prea îmi place, umiditatea mă macină iar odată cu ploaia pietrele devin alunecoase și nu poți alerga foarte tare pe coborâre, deci pierzi din viteză mai mult din cauza ploii, umidității.

Viorel Pălici: Frigul, răcoarea îmi place. Pe mine căldura mă termină, de exemplu la Ecomarathon m-a omorât (n.r. – locul 3). Așa se pierde cel mai mult viteză, de la căldură. Ploaia mi-ar plăcea, eu mă bucur când plouă.

Ingrid Mutter: În sensul negativ, mai degrabă căldura influențează viteza. Prefer să fie răcoare și să plouă. În timpul căldurii trebuie să te hidratezi cum trebuie, să-ți mai torni apă în cap să te răcorești.

Ionuț Zincă: Căldura afectează cel mai mult viteza, mai ales la cursele mai lungi. Pe ploaie poate doar la coborâre pierzi timp, dar cred că se poate recupera (poate mai puțin o pot face cei care se aruncă ca nebunii la vale, dar nu-s mulți). Să zicem că din cauza traseului alunecos pierzi pe coborâre la 3 km un 45 de secunde, dar la căldură pierzi și pe urcare și pe coborâre.

Altitudine prea mare? Când prea sus e chiar prea sus?

Szabolcs-István György: La mine altitudinea ridicată se simte după 3.000 de metri. Depinde foarte mult și cât de repede ajungi acolo și cât timp petreci în zonă. Mai jos nu am avut probleme.

Denisa Dragomir: Altitudinea se resimte dacă nu faci aclimatizare. Am alergat pe la 3.000 de metri și m-am simțit foarte rău, până în 2.500 de metri nu sunt probleme, după încep încet-încet să apară.

Viorel Pălici: Stau bine în ce privește altitudinile mai ridicate, am alergat și la 2.500 m și la peste 3.000 de metri, nu am avut probleme. La 2.000 de metri nici nu mai vorbesc, 2x2Race are tot traseul peste înălțimea asta și e ok. Cred că mă ajută și faptul că eu locuiesc pe la 1.000 de metri.

Ingrid Mutter: Am resimțit altitudinea pe la 2.800 de metri, începe de pe la 2.400 în sus, poate și pentru că nu prea avem înălțimile astea acasă, în România. Apar mai mult ca sigur pentru că nu sunt aclimatizată.

Ionuț Zincă: Depinde foarte mult unde obișnuiești să te antrenezi. Dacă te pregătești la 400-800 de metri peste nivelul mării, începi să ”simți” altitudinea de la peste 1.500 m. Am fost la curse unde s-a ajuns și la 4.300 de metri. Ajunsesem să rulăm acolo cu puțin sub 4 minute pe mie, vedeam curcubeul! Mai am fost și pe Toubkal în Maroc, pe la 4.100 de metri, de la 3.500 de metri am vomitat.

(foto: fisheye.ro, Retezat SkyRace Intersport, Facebook)

Mai jos, ziarul 4run.ro OFFLINE, paginile 4 și 5, ziar apărut pe 16 iunie, distribuit în kiturile celor peste 1.200 de alergători de la Retezat SkyRace Intersport și în 600 de exemplare la Maraton DHL.