Din Chamonix s-a atins prima dată vârful Mont Blanc, dar din Saint Gervais se urcă cel mai des (folosind Calea Regală). ”Explorăm” mai jos prima parte din traseu, cea care ne duce până la 3.200 de metri: drumul cu trenul din Le Fayet, refugiul Nid d’Aigle, ghețarul Tête Rousse (în 1892 a omorât 200 de oameni) și refugiul cu același nume, la care ajungi după ce traversezi acumularea înghețată ucigașă.
Trenul din Saint Gervais, care pleacă din Le Fayet de la aproximativ 580 de metri, numit Tramway du Mont-Blanc, este cel care te apropie de Mont Blanc, care te aduce lângă cabana Nid d’Aigle, la buza ghețarului Bionnassay. Linia ferată cu cremalieră ajunge la 2.372 de metri, fiind a patra din Europa dacă ne raportăm la înălțimea pe care o atinge, după Jungfrau (Elveția, la 3.454 m), Gornegrat (Elveția, la 3.090 m), Zugspitze (Germania, la 2.650 m).
Tramway du Mont-Blanc a fost conceput pentru a avea stația finală lângă refugiul Goûter, mai exact la 3.817 metri (se spera că ar putea merge chiar și pe Mont Blanc, la 4.810 m). Construcțiile au început în 1905 și, după multe probleme apărute pe parcurs, mai ales financiare, s-au terminat în 1913. Calea ferată nu a mai fost dusă până la refugiul Goûter, nici măcar până la Tête Rousse, ci doar până în apropiere de ghețarul Bionnassay. Linia măsoară 12,4 kilometri și o denivelrare de 1.792 de metri între punctul de plecare și cel terminus. Trenurile sunt duse de trei locomotive de culori diferite care poartă numele Marie (albastră), Jeanne (roșie) și Anne (verde), și au nevoie de puțin peste o oră pentru a ajunge la destinația finală, printre stațiile mai importante fiind Saint Gervais, Col de Voza sau Bellevue (de unde se poate lua și o telecabină până în Les Houches).
Lângă punctul terminus al Tramway du Mont-Blanc se află refugiul Nid d’Aigle și tot în apropiere, după câteva sute de metri de mers, se poate ajunge lângă ghețarului Bionnassay. Limba de zăpadă înghețată coboară de sub vârful Bionnassay, acoperind aproape 5 kilometri pătrați și având o lungime de 5 kilometri. Refugiul Nid d’Aigle are o formă de arc de cerc și de pe terasă oferă priveliști impresionante, fiind situat sub vârfurile Bionnassay (4.052m) și Goûter (3.863 m).
În maximum 2 ore de la Nid d’Aigle se poate ajunge la refugiul Tête Rousse, la 3.167 de metri. Pentru a ajunge la cabana trebuie trecut și ghețarul cu același nume, uneori fiind destul de înghețat, în lipsa colțarilor (dacă nu urcați mai sus), niște crampoane putând fiind de ajutor. Chiar dacă nu este un ghețar mare, Tête Rousse a omorât 200 de oameni din Saint Gervais les Bains după ce s-a rupt în 1892 și a produs o inundație puternică. Ghețarul este alimentat de obicei din zăpada avalanșelor ce cad de sub Aiguille du Goûter, are o suprafață de numai 0,08 km² și o grosime maximă de 75 de metri.
Chiar dacă este ”mic”, ghețarul Tête Rousse formează în interior ”pungi” imense de apă care atunci când se rup și ajung la vale pot produce adevărate dezastre. Pe 11 iulie 1892, în timpul nopții, ghețarul a eliberat o imensă cantitate de apă, peste 200.000 m³ de lichid, care a distrus satul Bionnay ajungând până în Le Fayet și a omorât 200 de oameni, lăsând în urmă peste 800.000 m³ de sedimente. Fotografiile și măsurătorile făcute după dezastru au arătat o cavitate de 40 de metri diametru și 20 metri adâncime și un tub imens care o lega de o a doua cavitate de 40 de metri înălțime și 50 de metri diametru.
Ghețarul ucigaș este monitorizat cu atenție, iar de câte ori sunt detectate pungi cu acumulări importante de apă sunt făcute ”puțuri” pentru drenaj. Așa a fost cazul în anul 2010, când au fost scoși peste 48.000 m³ de apă, sau în 2011, când au fost eliminați peste 25.000 m³ de lichid. În 2014, pentru monitorizare și drenare s-au cheltuit peste 6 milioane de euro.
Foto: 4run.ro & camptocamp.org & Saint Gervais site