On CloudFlow, pantofii de alergare elvețieni ”desenați” de un fost triatlonist de performanță, se comportă bine pe mai toate tipurile de suprafețe. Comozi, rezistenți, ușori, sunt făcuți și pentru antrenamente și pentru curse, indiferent de distanță.

Prima impresie

Înainte de toate, să ne oprim asupra numelui, CloudFlow s-ar traduce din engleză prin ”curgerea norilor”. Bănuim că producătorul a vrut să cuprindă prin această denumire ușurința cu care norii se mișcă pe cer, purtați lin, în viteză, de curenți, până dispar după linia orizontului.

Cloudflow este printre cel mai folosit pantof de alergare al producătorilor elvețieni și, ca și ceilalți ”papuci” de la ”On Running”, are un sistem special pe talpă, mai mulți ”nori” pe care se bazează amortizarea și propulsia pantofului. Acest sistem, CloudTec, construit din spumă Zero-Gravity, formează mici elemente inovatoare asemănătoare unor pernuțe, numite ”nori” (Cloudflow are 18), care ar trebui să ofere o poziție stabilă necesară unei alergări sigure, aderență, dar și o amortizare inteligentă care oferă suport, sprijin, exact în locul în care este nevoie de el. Este primul lucru pe care îl analizezi și care te face să-ți pui câteva întebări, care vor avea răspuns, în timp, după ce ”aduni” kilometri:

  • vor intra pietre sau alte obiecte în spațiul liber al ”norilor”?
  • se vor toci mai repede ”norii” care sunt utilizați mai frecvent?
  • sunt de ajuns de puternici ”norii”, astfel ca după ce se comprimă când apeși pe ei, să revină la forma inițială?

Cloudflow este un pantof ușor, cu limba perforată prinsă în interior, partea de ”țesătură” de la exterior este formată dintr-o pânză găurită în afară și dintr-o parte asemănătoare unei șosete la interior, care însă asigură o aerisire bună în alergare (n.r. – producătorul spune că se poate fugi și fără șosete. Am făcut-o de câteva ori, sunt confortabili, dar trebuie să fiți și obișnuiți să purtați încălțăminte fără șosete altfel pare puțin ciudat, cel puțin primii kilometri). Branțul aderă bine de partea superioară a tălpii, șireturile sunt lungi (n.r. – ca în cazul tuturor pantofilor, la alergări mai lungi e necesar să faceți nod dublu pentru că până la urmă acestea se desfac).

Vezi preview On CloudFlow, aici.

  • Distanță alergată: 260 kilometri
  • Suprafețe alergate: asfalt (uscat, umed, zăpadă, gheață), trail (pământ, pietriș, nisip), pistă (tartan sau zgură), bandă de alergare.
  • ”Exerciții”: alergări ușoare, tempo, bucăți, fartlek, lansate, speciale, pante.
  • Curse: Maratonul Eilat, Israel (teren pietros, nisipos, cu diferență de nivel, doar câțiva kilometri de asfalt)

Pe asfalt

Cloudflow sunt pantofi de alergare în care te simți bine încă de la prima purtare. Profilul e jos, piciorul stă bine prins, sunt flexibili, ”amortizează” îndeajuns (n.r. – din punctul nostru de vedere este exact cât trebuie, chiar dacă unora le-ar prinde mai bine o talpă mai moale), simți aerul care trece prin ”țesătură” și răcorește. Sunt pantofi care se adaptează la picior imediat, îi încalți și alergi. Pantoful s-a dovedit foarte rezistent, ”norii” arată aproape ca la început și după 260 km și nimic din comportamentul și din proprietățile lor nu pare să se fi schimbat. Alergarea se simte foarte bine atât pe distanțe scurte, la viteze ceva mai mari, cât și pe distanțe lungi, unde ritmul ”suferă”, indiferent dacă se face în pantă sau în rampă.

Pe trail (pământ, pietriș, nisip)

On CloudflowCloudflow nu este un pantof de trail, dar și cei făcuți speciali pentru așa ceva, cum sunt cei din ”familia” On Cloudventure, au același sistem pe talpă (diferă numărul de ”nori” și așezarea acestora). Așa cum se vede imediat cum îi scoți din cutie, talpa are numeroase spații goale, care definesc sistemul de ”nori” caracteristic acestor pantofi elvețieni, și pare imposibil să se poată alerga pe suprafețe cu pietriș, nisip etc, fără ca în acestea să nu intre, și să rămână acolo, mici pietre sau crengi, fapt ce ar influența negativ proprietățile pantofului.

Maratonul Eilat, Israel, în imagini – LINK

Eram siguri că golurile se vor umple cu pietre de la prima alergare dar nu s-a întâmplat așa ceva, nici atunci, nici la următoarele. Nici la ”ieșirile” mai scurte, pe cărări de pădure, mai mult sau mai puțin bătătorite, și nici măcar la un maraton în deșert, cu suprafața traseului în proporție de 80% formată din pietriș și nisip, cum a fost Maratonul Eilat din Israel. Pe lângă faptul că talpa a rămas ”curată”, fără ”intruși” nedoriți în zona ”norilor”, pantofii s-au comportat de fiecare dată foarte bine, nu numai din punct de vedere al amortizării, dar și ca stabilitate, aderență și confort. Talpa a rezistat și ea foarte bine, și nu numai despre alergările off-road vorbim acum, semnele celor peste 260 de kilometri în care au fost folosiți fiind puțin vizibile.

Cum a fost maratonul din deșertul de lângă Marea Roșie, aici.

On Cloudflow banda de alergarePe pistă și pe banda de alergare

On Cloudflow se comportă foarte bine pe banda de alergare, o suprafață care nu produce șocuri foarte mari asupra picioarelor. Impactul cu covorul care se rotește sub tălpi este absorbit fără probleme, pantofii comportându-se în parametrii normali, fiind confortabili indiferent de viteza și distanța parcursă. Pe pistă, zgură sau tartan, chiar dacă dinamica alergării se schimbă, răspunsul lor la impactul cu suprafața de dedesubt rămâne foarte bun, ajută la tracțiune, sunt confortabili. În curbele largi de pe turnante, Cloudflow reacționează foarte bine, ”norii” de pe partea care vine la interior sunt de ajuns de flexibili pentru ca pantoful să nu jeneze glezna (”elvețienii” se comportă la fel de bine și pe curbele mai strânse de pe asfalt sau alte suprafețe).

Concluzie

Cloudflow s-au comportat foarte bine pe toate tipurile de suprafețe folosite, neașteptat de bine în condiții de trail, ceea ce îi face pantofi ”all-terrain”. Sunt foarte comozi, rezistenți, ușori, au un design modern, stabili, cu amortizare atât cât ar fi nevoie și nu mai mult, alunecă puțin pe suprafețele ude. Calitățile lor nu au avut de suferit indiferent de distanța alergată.

Trece sau nu trece clasa? 🙂

  • Amortizare: 8/10
  • Stabilitate: 9/10
  • Calitate: 9/10
  • Aderență: 8/10
  • Preț: 8/10
  • Confort: 9/10
  • Design: 10/10