Atletul craiovean Marius Bușcă a devenit noul campion european al probei de 3.000 de metri, la veterani, categoria 35 de ani, după ce a câștigat concursul disputat în sala de atletism din orașul Torun, Polonia.

Marius Bușcă este printre cei mai rapizi atleți din România la probele de fond, iar dacă ne gândim că de curând a împlinit vârsta de 35 de ani, performanțele sale sunt și mai mari. Olteanul a participat la Campionatele Europene de Altetism în Sală destinate veteranilor, competiție ce are loc în Polonia, în orașul Torun. Bușcă nu s-a menajat deloc și a reușit să termine cei 3.000 de metri cu cel mai bun timp al sezonului, 8.31.77, foarte aproape de recordul său de 8.24.88. ”Mi-am îndeplinit un vis. Sunt campion european și mi-a fost cântat imnul României”, a spus craioveanul. Pe podium au mai urcat polonezii Michal Bernardelli (8.34.38) și Bartosz Mazerski (8.41.11).