Una dintre cele mai bune fondiste din România, Ancuța Bobocel, specialistă a probei de 3.000 de metri obstacole, ar putea alerga cu succes maratonul. Portugheza Sara Moreira, pentru care olteanca a fost o perioadă un adevărat ”coșmar”, a făcut trecerea perfect și sperie deja kenyencele și etiopiencele, ultimul rezultat fiind un imens loc 4 la maratonul New York, 2.25.53.

Sara Moreira

Sara Moreira

bobocel-moreiraAncuța Bobocel și Sara Moreira sunt născute în octombrie, la doi ani distanță. Portugheza are 30 de ani, olteanca, 28. Diferența mică de vârstă și faptul că au alergat aceeași probă, le-a adus de numeroase ori împreună la start. Și, de când eleva lui Marin Istrate a ajuns la tineret, Moreira a avut un adversar pe măsură. Primele confruntări la competiții mari au avut loc în 2007. La Campionatul European U23, românca lua medalia de argint (9.41:84), portugheza, ”bronzul” (9.42:47). La Mondiale, Bobocel termina cursa în 9.53:44, iar Moreira cu 10.00:40. În 2008, la Jocurile Olimpice, lusitana își lua revanșa, alerga ”obstacolele” în 9.34:39, iar alteta din Drobeta în 9.35:31. În 2009, portugheza a câștigat Universiada (9.32:62) și a fugit Mondialele cu record personal – 9.28:64, Bobocel a venit pe doi la Universiadă (9.38:14), iar la Mondiale a alergat cu 9.34:39.

moreira-alergareDin 2010, drumurile celor două atlete au început să se despartă. Portugheza a început să participe din ce în ce mai mult la curse de 5.000 de metri, 10.000 de metri, ajungând la semi-maraton și, în 2014, la maraton. Debutul l-a făcut la New York, unde a lăsat lumea mască, terminând pe poziția a treia cu 2.25.59. Rezultat pe care l-a confirmat în 2015, a făcut PB la Praga, locul 2 cu 2.24.29, iar la New York, a terminat pe 4, cu 2.25.53. ”Nu credeam niciodată că o să alerg maraton. Acum vreau să bat recordul național (n.r. – 2.23.29, Rosa Mota)”, declara Moreira, care va fi prezentă la JO de la Rio. Între timp, Bobocel a continuat munca pe pistă, la ”obstacole”, și și-a dus cel mai bun timp la 9.25:70. Fără un antrenament specific, olteanca a scos un timp de 1.13.20 la semi-maratonul din cadrul maratonului București, în 2012. Atunci nici nu dorea să audă de maraton. “Mai mult decât cursele de 21 de kilometri nu o să fac. Pregătirile pentru maraton sunt foarte grele”, ne declara Bobocel. Declarație pe care a repetat-o și acum: ”Nu, nu! Eu acum mă gândesc la Europene, apoi la Jocurile Olimpice de la Rio. Normal, la 3.000 de metri obstacole”.

Maratonul de la New York, afacere kenyană

Cursa de maraton de la New York a fost câștigată de kenyenii Mary Keitany (2.24.25) și Stanley Biwott (2.10.34). Top 5, maratonul New York: feminin – Keitany, Mergia (2.25.32), Tufa (2.25.50), Moreira (2.25.53), Daunay (2.26.57); masculin – Biwott, Kamworor (2.10.48), Desisa (2.12.10), Kipsang (2.12.45), Tsegay (2.13.24).

Ancuța Bobocel / Sara Moreira

  • 1.500 m – 4.13:20 (2010) / 1.500 m – 4.07:11 (2010)
  • 3.000 m – 9.10:58 (2007) / 3.000 m – 8.42:69 (2010)
  • 3.000 m obs – 9.25:70 (2012) / 3.000 m obs – 9.28:64 (2009)
  • 5.000 m – 15.56:00 (2015) / 5.000 m – 14.54:71 (2010)
  • Semi-maraton – 1.13.20 (2012) / Semi-maraton – 1.09.18 (2015)