Maratonul Olteniei dă startul  înscrierilor la cursele de MTB și Trail Run cu o premieră pe care o aduce cea de-a 6-a ediție a evenimentului: introducerea cursei de maraton (42 km).

Pentru prima data în istoria Matonului Olteniei, anul acesta alergătorii și cicliștii amatori se vor putea întrece în cinci probe de concurs consacrate în rândul evenimentelor sportive:

  • Sâmbătă, 25 august – Cursa MTB Cross-country, cu două variante de traseu: scurt, de 33 km, și lung, de 51 km.
  • Duminică, 26 august – Cursa Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km și marea surpriză a acestei ediții, CURSA DE MARATON DE 42 KM.

„Inca de la inceput, Maratonul Olteniei a pus pe primul loc dialogul cu participantii si partenerii sai, alaturi de care, de 5 editii, am evoluat continuu. De aceea, cursa de 42 de kilometri vine in primul rand ca un raspuns la dorintele participantilor din editiile anterioare. Totodata, este si o crestere organica, naturala a evenimentului nostru. Astfel, anul acesta, competitorii Maratonului Olteniei se vor putea bucura atat de traseele clasice, cu care i-am obisnuit, cat si de o ruta noua, provocatoare, care ii va purta prin frumoasele peisaje din apropierea orasului Ramnicu Valcea”, a declarat Martin Zmelik, CEO CEZ Romania.

Detalii, pe maratonulolteniei.ro Maratonul Olteniei MTBComunicat de Presă