În fiecare martie din an (15-16 martie, în 2018), la Nitzana, în inima aridului deșert israelian Negev, are loc Challenge 24 hr, o cursă de 24 de ore care înconjoară cetatea Nitzana și centrul educațional cu același nume.

Cursa de 24 de ore prin deșert, într-un mediu ostil nu numai din cauza suprafeței de alergat și a valorilor înregistrate pe termometre, ci mai mult din cauza variațiilor de temperatură, de la peste 30 de grade Celsius pe timpul zilei la în jur de 5 grade Celsius pe timpul nopții, a fost organizată pentru prima dată în 2016, lângă complexul educațional Nitzana, în apropierea graniței cu Egiptul. Se poate alerga individual sau în echipe de câte 2-4-8 alergători, traseul reprezentând de fapt o buclă de 11, 5 kilometri care se parcurge timp de 24 de ore.

Traseul a fost ”desenat” să înconjoare școala de la Nitzana, dotată și cu piscină cu apă încălzită pentru participanți, ruinele cetății Nitzana (cetatea a fost contruită de nabateeni, apoi a intrat sub ocupație romană și sub conducere bizantină, înainte de a ajunge sub orânduire musulmană), trecând și pe lângă ”Calea Păcii”, un drum străjuit de coloane ce unește Israelul de Egipt.


4run.ro a luat pulsul zonei alergând 2 kilometri, de la școala Nitzana la ruinele cetății, alături de unul dintre organizatori, Amit Leventer.