Nicolae Soare (24 de ani) aleargă la Jocurile Olimpice, la Rio, după ce a realizat standardul impus, fugind 2.18.52 la Hamburg. Atletul buzoian crede că acest timp este doar începutul și se va antrena doar cu gândul că trebuie și că poate să alerge mai repede maratonul.

4run.ro: Îți poate spune lumea maratonist acum? 🙂

  • Nu știu, poți să mă numești cum vrei tu! (râde) N-am făcut mare lucru, doar un barem pentru Jocurile Olimpice. Până la record național mai e mult de muncă!

A fost dificilă perioada de pregătire?

  • A fost cam grea. Mai ales că în Portugalia am fost accidentat. A fost cea mai dificilă problemă pe care am avut-o în carieră, am stat odată 7 zile, odată 3 zile. Am mai avut eu mici accidentări dar au fost ușoare, nu au necesitat repaos.

Primele două maratoane nu au ieșit bine. Ți-ai pierdut motivația din cauza asta?

  • Nu. Am știut unde au fost probleme, unde am greșit. La primul maraton (n.r. – Hamburg, 2015) m-am băgat prea tare de la început, la al doilea (n.r. – Frankfurt, 2015) am plecat a doua parte de ”nebun” (râde), nu mi-am dat seama și normal că la un moment dat s-a terminat ”gazul”.

Ce e mai greu: cursa de maraton sau pregătirea ei?

  • E mai grea cursa decât antrenamentul, nimic nu se compară cu cursa în sine. Și pregătirea este grea pentru că faci mult volum, uneori ajungi și la 40 de kilometri zilnic, din două alergări. Se adună oboseala, nu-i ca la 5 kilometri sau 10 kilometri.

Dar fugi mai încet…

  • Așa e, fugi mai încet, dar totuși volumul e foarte mare.

Unde a fost cel mai greu la Hamburg?

  • Cel mai greu mi-a fost pe la kilometrul 40-41, atunci când am dat de un pic de pantă. Acolo a fost o problemă pentru că nu mai puteam ține ritmul pe care îl dusesem până în acel moment.

Ce ți-a spus antrenoarea ta, Cristina Alexe, înainte de cursă?

  • Am tot vorbit în ultimul timp, am analizat totul pe toate părțile, și la rece și la cald, mi s-a spus și unde au fost problemele la primele curse, și cum au apărut, și când și de ce. Mi-a zis să nu mai fac greșeala pe care am făcut-o, să stau prima jumătate pe ritm, apoi până la kilometrul 35 pe un ritm accesibil. Așa am și pornit, văzusem că am trecut 10 kilometri în 33 de minute și ceva, eram bine, dar apoi plutonul cu care eram a tot încetinit și m-am trezit că am trecut semi în 70 de minute. A trebuit să plec pentru că aveam de recuperat și am rămas singur până la final. Cred că m-a motivat și faptul că am depășit mulți până la finiș, cred că vreo 30 de persoane.

Ce urmează?

  • Acum știu că am de unde să cobor, pot să alerg cu 2.15, chiar 2.14, dar nu știu dacă se poate la Rio. Poate anul următor! O să mă concentrez, o să mă pregătesc să fug cât mai tare!

Cât vei sta fără să alergi?

  • De mâine încep să fug ușor, poate ies și cu bicicleta pe seară. Te refaci mai repede alergând! Programul pentru lunile ce urmează nu l-am stabilit. Mi-a zis antrenoarea să mă liniștesc, să mă odihnesc, să fac un ”restart” și apoi o să vedem ce urmează. Vreau doar să îmi revin cât mai bine și să fiu sănătos!

(foto: Alexandru Hojda)